Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Toni Greblă a explicat că ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, în data de 9 iunie, este ca oricare altă ordonanţă care, după ce e adoptată şi de către Parlament, poate fi atacată la Curtea Constiţională.

„Controlul Curţii Constiţionale nu este exclus. Orice ordonanţă de urgenţă trebuie confirmată în Parlament, astfel încât legea de adoptare a ordonanţei va putea fi supusă controlului de constituţionalitate. Eu vă asigur, însă, că aceasta nu încalcă prevederile Constituţiei. Dumneavoastră să referiţi probabil la migraţia politică, în termenul pe care îl folosiţi, nu a fost niciodată nici constituţională, nici neconstiţională şi în momentul în care aceasta era permisă, fără nicio restricţie, şi în momentul în care aceasta era interzisă cu desăvârşire, sub sancţiunea pierderii mandatului celui ales”, a explicat Toni Greblă, la finalul şedinţei de Guvern, de vineri.

Întrebat despre faptul că, din momentul apariţiei OUG în Monitorul Oficial, ea îşi produce efectele şi am putea să vedem primari, consilieri locali, judeţeni şi şefi de CJ care pot migra în această perioadă până e atacat actul normativ şi tranşat de CCR, şeful AEP a răspuns: „Să vedem ce s-ar întâmpla dacă ar fi atacată, ipotetic vorbind, la Curtea Constituţională şi o decizie ar fi pronunţată”.

„Deciziile CCR au aplicabilitate pentru viitor şi nu retroactivează, astfel încât ce s-a întâmplat sub efectul unei legi în vigoare păstrează caracter de legalitate, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei CCR toată lumea este obligată să respecte prescripţiile izvorâte din decizia Curţii Constituţionale”, a precizat șeful AEP.

 

 

coral coral