News Flash:

Povestea bordelurilor Clujului postbelic: „Pe Cetăţuie, clienţii plăteau fetele şi cu lemne de foc”!

15 Februarie 2021
18148 Vizualizari | 0 Comentarii
bordelurile de pe cetatuie

Chimistul, actorul şi regizorul amator Cornel Fărăianu a fost o istorie ambulantă a Clujului. A decedat în urmă cu câţiva ani, iar poveştile sale despre municipiul anilor `40 -`70  sunt de-a dreptul fabuloase. Acesta a crescut o dată cu Teatrul Naţional şi a început să joace pe scena „Naţionalului”, alături de tatăl său, renumitul actor Ion Fărăianu, la numai cinci ani, astfel că viaţa lui şi a ilustrului tată s-a confundat decenii la rând cu istoria Naţionalului clujean!

Vedetă de mic

 

L-am cunoscut pe dl. Cornel Fărăianu în localurile boemei clujene – “Melody”, “”Conti”, “”Pescarul , “Someşul”, “Fetiţele vieneze”, etc. -imediat după 1990, când încă se afla în putere, deşi trecuse binişor de 70 de ani, astfel că ne-am întâlnit în câteva ocazii, în oraş, dar şi la domiciliul său de pe strada Republicii , vizavi de Platul Copiilor, unde m-a făcut praf cu mărturiile sale. Despre tatăl său, Ion Fărăianu, se ştie bine că pe lângă faptul că era cel mai celebru actor de comedie al Clujului, a jucat în câteva filme memorabile, „Străinul”, „Decolarea”, „Setea” sau  în piese precum „Steaua fără nume”, „O scrisoarea pierdută”, „Conul Leonida faţă cu reacţiunea”, „O noapte furtunoasă”. În cinematografie a jucat alături de actori precum Ştefan Ciubotăraşu, Ştefan Iordache, Emil Hossu, Ilarion Ciobanu şi mulţi alţii, iar popularitatea de care se bucura acesta – mai ales când bătrânul susţinea scheciurile sale umoristice, la “Hoia”, de 1 Mai sau 23 August - l-a uimit permanent pe fiul său, Cornel.

Aflat şi el în refugiu la Timişoara, în 1940, împreună cu familia şi cu Teatrul Naţional din Cluj, după cedarea Ardealului, micuţul Cornel Fărăianu a ajuns, la numai cinci ani o vedetă: asta, pentru că a apărut pe prima pagină a ziarelor româneşti ale vremii, după o ispravă de zile mari.  Pentru că ura nemţii, înarmat cu o praştie a atacat, din geam, un convoi de camioane nemţeşti, stârnind panică şi apoi o acţiune de căutare a lui, în zadar...

Fusese confundat cu un militar, deoarece avea o uniformă de militar român, croită pe măsura sa şi nemţii apucaseră să-i vadă haina şi chipiul  Apoi, după întoarcerea acasă, din refugiu, toată copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut în teatrul clujean, interpretând roluri de copii, în piese precum „Copiii soarelui” de Lucian Blaga, sau în „Madame Sains-Gene” de Sardou, dar şi în multe altele. Alături de el juca în permanenţă şi surioara lui, Şoimiţa, care a ajuns ulterior medic, şi despre care Fărăianu crede că a fost mai talentată decât el. După absolvirea Facultăţii de Chimie din Cluj, în 1959, Fărăianu, a lucrat pe post de chimist la Fabrica de porţelan „Iris” şi ulterior la „Terapia”. După moartea tatălui său, care a avut loc în 1976, s-a apucat de instruit brigăzi artistice „de agitaţie”, cu rezultate excelente, fortmaţiile sale obţinând titlul de laureat la toate ediţiile „Cântării României”.

Totdată regizorul amator a scris şi texte de satiră, cum ar fi unul care a făcut senzaţie, „Bulă se însoară” şi a colaborat Filiala de diabet, unde a susţinut  diverse monologuri legate de amintirile din viaţa sa de chimist. De asemena a publicat şi două cărţi cu tentă autobiografică: „Ioan Fărăianu şi Comedia” şi „Eu şi ceilalţi în Clujul de odinioară”.

Fărăianu, despre bordelurile din centrul Clujului...

 

Copil precoce, mi-a spus că a fost introdus în viaţa sexuală – desigur, fără ştiinţa părinţilor – de mai multe experte în domeniu din centrul Clujului postbelic. Dar înainte de a-mi povesti aceste amănunte punct cu punct, face o scurtă introducere, legată de subiect. Pentru început, arată că ştie cu exactitate faptul că, în locul unde se află acum cofetăria „Carpaţi”, adică exact pe „Floaştăr”, exista pe vremuri un bordel renumit, frecventat de lumea bună şi tot un bordel de referinţă era situat şi pe strada Florilor, paralelă cu actuala stradă „Napoca”, în spatele fostului hotel „New York”, astăzi „Continental.” Aici totul se desfăşura într-o discreţie absolută, clienţii erau protejaţi de o perdea de viţă de vie, deasă, care masca intrarea în bordel. Ca aproape oriunde, şi aici puteau veni orice tip de oameni, singura lor condiţie era să plătească, însă, ca şi în zilele noastre, totul se afla sub supravegherea strictă a serviciilor secrete. Din când în când, acestea mai şi fotografi au, discret, câte un client important, pentru a-l aduce „la liman”, în caz că „sărea din ţarc”. Apoi continuă: “Perioada postbelică a bordeluluilor Clujului, aceea care te interesează este, din întâmplare, cea mai frumoasă din viaţa mea. Eram pe atunci elev în clasa a VII-a, aveam circa 15 ani şi simţeam tot mai tare atracţia pentru sexul frumos.

Mai trăgeam cu ochiul spre «Continental», local de lux dotat şi cu dame de companie, dar pentru noi, copiii relativ săraci ai Clujului, a intra acolo era o utopie, fiindcă nu aveau acces decât oamenii cu bani mulţi: urmaşii grofi lor unguri, dar şi noii nobili, ridicaţi de comunismul incipient pe atunci. Însă mi-a surâs şi mie, într-o zi, norocul: un coleg de clasă, Vasile Trifan, m-a dus pe strada Cotită, (situată astăzi în spatele magazinului «Central»), la stabilimentul lui Monţi Neni, fostă curvă la Budapesta, pe timpul războiului – şi care-şi deschisese bordel în Clujul natal, prin 1945, pe baza experienţei dobândite acolo. Avea vreo zece camere, cu zece domnişoare, una mai frumoasă decât alta. Acolo mi-am pierdut virginitatea, cu Nely, dar apoi am mai descoperit şi alte fete, precum Mărioara, Nuţi sau Victoriţa. Însă, spre marea noastră ciudă, nu puteam să le frecventăm decât în zilele lucrătoare ale săptămânii, pentru că în weeek-end-uri fetele erau ocupate ba cu bogătaşii, ba cu militarii – cărora erau obligate să le ţină ridicat «moralul». Culmea culmilor, aceste fete au fost trimise de către comunişti – prin 1948, când a apus epoca bordelurilor – nu la puşcărie, ci la «reeducare», la Fabrica de Zahăr din cartierul Mărăşti, unde au devenit croitorese destoinice. De asemenea, multe dintre ele au fost făcute taxatoare pe autobuzele de oraş.

Aveau comuniştii clemenţă faţă de prostituatele Clujului, pentru că şi ei le frecventaseră, cu asiduitate chiar. Ba, mai mult, aceste foste lucrătoare ale bordelurilor au devenit în scurt timp fruntaşe în munca socialistă – ajungând, din curve, mari activiste de partid, cu funcţii de conducere în instituţiile clujene. Mai era un bordel special, în spatele Casei Armatei, care era frecventat tot de către baştanii vremii, unde mai primeau «bilet» de acces de la sponsori, după vreo premieră de succes, şi actorii Teatrului Naţional”.

Fărăianu: “Aproape fiecare casă de pe Cetăţuie era bordel”

 

 Îşi continuă povestirea interlocutorul meu: „Unul dintre cele mai fermecătoare locuri cu bordeluri a fost vechea Cetăţuie, cartierul Fellegvar. Aici, aproape în fiecare căsuţă era câte un bordel, cu fete care de care mai frumoase.

Acolo ne duceam cu buşteni, intoduşi în ghiozdane, drept plată pentru «lucrătoare», fiindcă iernile erau crunte la Cluj şi gazul nu fusese introdus încă în oraş. Această regulă era instaurată chiar de fetiţe, aşa că, orice ai fi fost: elev, muncitor sau militar, trebuia să te prezinţi la ele cu buşteni, altminteri nu aveai loc în patul lor. Ţin minte cum taică-meu, neştiind unde pleacă lemnele, o certa mereu pe mama fiindcă o considera prea nesăbuită la consumul de lemne şi era obligat să suplimenteze mereu stocul de carburant.

Nici măcar prin vis, părinţii mei nu şi-au imaginat unde ajung lemnele pe care le procurau cu atâta trudă şi cheltuială. Cred că, dacă ar fi aflat, mi-ar fi administrat o bătaie soră cu moartea. Oricum, fetele de pe Cetăţuie au fost printre puţinii oameni care s-au opus regimului comunist, intrând în «dizidenţă», după 1948, şi acţionând în continuare pe cont propriu. Încet, încet însă lumea şi-a intrat în noua «normalitate» şi, până la urmă, bordelurile au dispărut complet. Fetele, au devenit, aşa cum spuneam, în marea lor majoritate «tovarăşe» de nădejde şi, atunci când le întâlneam, le salutam cu multă consideraţie. Ele îmi răspundeau cu aceeaşi monedă, iar când vreun coleg mai obraznic încerca să le facă vreo propunere, în amintirea «vremurilor de odinioară», acestea se simţeau brusc jignite şi se dădeau în stambă, înjurându-l cu un limbaj atât de colorat încât le ghiceai imediat originile.

Ar mai fi încă un bordel celebru în epocă, numit «La gaura dulce», situat în clădirea fostului cinematograf «Muncitoresc» de pe strada Sindicatelor, ale cărui rămăşiţe de firmă s-au păstrat până prin anii ‘70. Acestea au fost câteva din bordelurile tinereţilor mele, precum şi crâmpeiele unor vremuri irepetabile, demult apuse.”

Prof. Ștefan Sucală: “La recensământ, la bordeiele de pe Cetățuie”

 

În anul 2007 am aflat un alt aspect, extrem de hazos legat de bordelurile d pe Cetățuie, relatat de un renumit și regretat profesor al Clujului, profesorul Ștefan Sucală, decedat în anul 2011.

Acesta, pe lângă meseria sa de profesor de matematică, fusese obligat să se implice, între 1950 – 1970, la început în colectivizarea agriculturii, dar și în activități legate de alfabetizarea populației sau de completarea studiilor pentru ofițerii MApN și de Securitate…

Despre acest aspect, povestește amuzat: “În general, pe atunci ofițerii aveau doar șapte clase și, după ce-și absolveau cursurile, intrau direct în Academia Militară, ajungând repede colonei și generali. O excepție a constituit-o, în epocă, generalul-erou Vasile Milea, cel asasinat de Ceaușescu, care era un om de o înaltă ținută morală și de care m-a legat o adâncă prietenie. Cel mai nostim caz este cel al securiștilor. Aceștia veneau pe ascuns la cursuri, în ciuda interdicției șefilor – cu mai puține clase decât ei – care erau extrem de invidioși pe o posibilă ascensiune a lor.Le era teamă ca subordonații să nu se îmburghezească prin studiu. Cursanții-securiști se distingeau însă de ceilalți prin ambiție și sârguință. Ca picanterie, îmi amintesc de un fost elev de-al meu, ofițer superior care, în momentul când a încheiat cursul a și intrat în pensie.

L-am întrebat: <<De ce-ai mai făcut cursul, că și așa nu ți-a folosit la nimic?>> <<Vă înșelați, tovarășe profesor, nepoțelul meu tocmai trece în clasa a cincea și am nevoie de un bagaj de cunoștințe, ca să-l ajut la teme>>”.

După această introducere,  mărturisește că era implicat, în răstimpuri, și în acțiuni de recensământ al populației Clujului. Referitor la această obligație declară că, de departe, cel mai dificil sector era cel al bordeielor rău famate de pe Cetățuie și de pe strada Dragalina. Arată profesorul, zâmbind cu subînțeles: “La un recensământ de prin anii `50, intrăm într-unul din bordeiele săpate în lut de pe strada Dragalina, asta pentru că pe atunci nu erau construite încă blocurile și bordeiele răsăreu, cu zecile, peste noapte, în zona Cetățuiei. Batem la ușă. Nu ne deschide nimeni. Ne luăm inima-n dinți și intrăm. Înăuntru, întuneric beznă. Îngăimăm și noi: <<Bună ziua, suntem de la recensământ. Copii aveți?>>  Răspunsul a venit, fulgerător, de la una din cele două siluete care se frământau sub o pătură: <<Nu vedeți că acum îl facem?>>”

 

                                                                          

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Cartea_lui_Cornel_Faraianu
bordeluri cluj cetatuie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1108 (s) | 33 queries | Mysql time :0.047078 (s)