Primarul din Feleacu, liberalul Gabriel Costea, se află în izolare la domiciliu, după ce a fost depistat cu COVID-19. Primarul a declarat pentru Ziar de Cluj că a fost depistat pozitiv în 2 decembrie, se simte bine, este asimptomatic. Până va ieși din izolare, conducerea Primăriei este asigurată de viceprimarul Mariana Mascaș.

Gabriel Costea a precizat că se va implica în campania de donare de plasmă pentru tratarea pacienților infectați cu COVID 19.

La sfârșitul lunii noiembrie, rata de infectare în comuna Feleacu era de 12,5 la o mie de locuitori. Atunci, primarul făcea apel la cetățeni să evite pe cât de mult posibil interacțiunea cu alte persoane.

Potrivit celor mai recente date aferente perioadei 23.11 – 06.12, rata de infectare în Feleacu este de 11,46 la o mie de locuitori, cea mai mare incidență din județ.

„Suntem în a treia zi în care, în comuna noastră, rata infecției cu virusul Sars Cov-2 a trecut de 10 la mia de locuitori. Astăzi, incidența îmbolnăvirilor este de 12,15 la mia de locuitori, fiind localitatea cu cea mai mare rată de infectare (la mia de locuitori) din județul Cluj. Lupta împotriva acestui virus este un proces dificil, vreau să fim mai responsabili și să respectăm toate normele pe care le-au impus autoritățile pentru protejarea noastră și combaterea infectării cu Sars-CoV-2. Având în vedere că suntem într-un puternic proces de transmitere colectivă a virusului să încercam pe cât posibil să evităm interacțiunea cu alte persoane. Fac acest apel pentru a încerca scăderea ratei de infectare din comuna noastră în zilele următoare și astfel să evităm o posibilă carantinare a localităților din U.A.T.Feleacu”, scria pe Facebook primarul Gabriel Costea în 24 noiembrie, conform Ziar de Cluj.

coral