Romania Sotheby’s International Realty a scos la vânzare o clădire istorică din Cluj-Napoca, poarta vieneză a Cetățuii.

Vorbim despre o clădire restaurată, dar care are în spate 300 de ani de istorie. Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 după planurile inginerului militar de origine italiană Giovanni Morando Visconti (1652-1717).

Poarta vieneză a fost folosită de multe ori și ca închisoare, îndeosebi în perioada Revoluției de la 1848. Aici a fost întemnițat și executat la 11 mai 1849 pastorul sas Stephan Ludwig Roth, unul dintre eroii Revoluției.

Construită în 1734, clădirea are zece încăperi, patru băi și se află pe un teren de 3.199 de metri pătraţi.

Cetăţuia a fost folosită ca închisoare timp de 200 de ani şi aici au fost încarceraţi şi ucişi mulţi oameni. Una dintre principalele căi de acces în Cetate era Poarta Vieneză (Wiener Tor), ridicată în 1734, şi care a fost reabilitată în urma unor investiţii de aproximativ 1 milion de euro. Lucrările de refacere a vechilor porţi s-au finalizat în cursul anului 2019.

 

Poarta Vieneză (Wiener Tor) este parte din ansamblul cetăţii bastionare şi găzduia încăperi destinate ofiţerilor la etaj. În acelaşi timp, asigura accesul pentru vehicule pe un drum ce înconjura dealul spre nord.

În interiorul incintei, în faţa porţii principale, cea a Vienei, se ridicau două clădiri de dimensiuni mai considerabile: clădirea comandamentului fortificaţiei şi o cazarmă. Alte trei edificii, de dimensiuni mai reduse, se aflau în zona porţii Apel: la nord de aceasta, pulberăria, iar in faţa intrării, brutăria cu un plan specific în forma de V şi magazia de alimente.

 

Clădirea păstrează, în linii mari, forma iniţială, suferind la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în jurul anilor 1970 intervenţii ample, în urma cărora ancadramentele din piatră barocă şi tâmplăriile edificiului au fost aproape în totalitate schimbate.

Poarta Vieneză se află pe lista monumentelor istorice şi reprezintă deja un punct de atracţie al oraşului. Preţul este disponibil la cerere, pe site-ul Artmark.