News Flash:

Regulament pentru locurile de joacă în Cluj-Napoca! Clujenii, invitați să evalueze parcurile

9 Martie 2021
625 Vizualizari | 0 Comentarii
loc de joaca cluj

Adriana Cristian, consilier local USR PLUS, a depus un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care propune adoptarea unui nou regulament de întreținere și amenajare a locurilor de joacă pentru copii în Cluj-Napoca.

Proiectul este o etapă cuprinsă în programul local al USR PLUS în Cluj-Napoca și vizează transformarea orașului într-unul mai prietenos cu copii și cu părinții, sub numele „Cluj-Napoca, orașul pentru copii”.

Acest proiect de regulament (https://cluj.usr.ro/wp-content/uploads/2021/03/Adriana-Cristian-USR-PLUS-08.03.2021-Regulament-de-Amenajare-și-întreținere-a-locuri-de-joaca.pdf) a fost elaborat de o echipă de lucru din cadrul USR PLUS cu scopul clar de a veni cu o soluție pentru situația locurilor de joacă din Cluj-Napoca.

''Forma finală a proiectului este rezultatul unei consultări cu cetățenii orașului, beneficiari direcți ai acestor spații de recreere, cu societatea civilă și persoane interesate de problema locurilor joacă. Acest demers se înscrie în instrumentarul de bune practici asumat și promovat de USR PLUS, unde vocea comunității locale este ascultată, iar cei vizați de propunerile noastre sunt consultați și cooptați în procesul decizional.

În continuare vă rugăm să evaluați locurile de joacă din oraș prin aplicația noastră, http://cluj.usrplus.ro/clujul-copiilor. Vom consolida datele pe care le-am strâns până acum pentru a realiza un recensământ complet al locurilor de joacă în curând.

Considerăm că adoptarea acestui regulament poate asigura cadrul soluționării problemelor și prioritizarea acestora, precum și o fundație solidă pentru creșterea calității locurilor de joacă, contribuind totodată la creșterea calității vieții în municipiu. Nu trebuie să uităm că orașul nostru se dezvoltă într-un ritm accelerat, iar spațiul urban trebuie pliat pe necesitățile locuitorilor, cu accent pe asigurarea unui mediu confortabil de creștere pentru copii și familiile din oraș'', se transmite intr-un comunicat remis presei.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

regulament parcuri copii cluj consiliul local
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1385 (s) | 22 queries | Mysql time :0.054231 (s)