Somnul este unul dintre cele mai fundamentale nevoi umane, o necesitate biologică care influențează fiecare aspect al sănătății și al bunăstării noastre. Studiile spun că, deși ne petrecem aproximativ o treime din viață dormind, calitatea acestuia nu este mereu aceeași. Și cum trăim în vremuri în care stresul, anxietatea și ritmul de viață agitat sunt la fiecare pas, să ai un „somn odihnitor” pare, pentru cei mai mulți dintre noi, un vis tare îndepărtat.

Puține sunt persoanele care se pot mândri cu faptul că se bucură constant de un somn adânc și revigorant. Cei mai mulți dintre noi, cu precădere persoanele cu un stil de viață sedentar, își petrec nopțile între reprize de insomnii, sforăit, dureri de spate sau ale gâtului care îi trezesc în miez de noapte și lista problemelor pare să nu aibă sfârșit.

Insomniile sunt o problemă tot mai prezentă în viețile oamenilor moderni, iar administrarea de sedative, masaje sau ceaiuri calmante pare să nu ofere vreo rezolvare. În goana noastră după soluții acordăm prea puțină importanță pernei pe care ne așezăm capul.

Să vorbim despre importanța somnului

După o zi agitată, corpul și mintea au nevoie de timp pentru a se „odihni”. Somnul nu este doar o perioadă în care „închidem ochii„, ci o etapă în care corpul nostru se regenerează. În timpul somnului, creierul trece printr-un proces de „curățare„, eliminând toxinele acumulate și procesând informațiile din ziua care tocmai a trecut. Un somn adecvat ajută și din punct de vedere mental, reducând riscul de a dezvolta anxietatea și depresia.

Nu doar mintea beneficiază de pe urma unui somn de calitate, ci și corpul. Un somn profund ajută la reglarea hormonilor, la scăderea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare. De asemenea, este esențial pentru un sistem imunitar puternic.

Unul dintre cele mai vizibile efecte ale unui somn de calitate este creșterea nivelului de concentrare și productivitate. Oboseala și somnolența nu doar că ne încetinesc, dar scad și eficiența muncii prestate.

Care este legătura dintre perna ortopedică și somnul profund?

Dacă vrem să ne trezim a doua zi odihniți și revigorați trebuie să investim într-o pernă ortopedică. Aceste perne sunt proiectate pentru a alinia corect coloana vertebrală și gâtul, evitând astfel durerile sau disconfortul care ne perturbă somnul.

Pernă ortopedică nu este doar un alt model de pernă pufoasă; reprezintă un produs al cercetării și dezvoltării continue, inițiate de oameni de știință, producători și medici. Cel mai adesea, modelele de perne ortopedice sunt produse din spumă cu memorie sau latex, oferindu-le persoanelor un somn confortabil.

Pentru cei cu probleme de spate sau cu tendința de a dormi în poziții nepotrivite, o pernă ortopedică poate soluția salvatoare. Acestea sunt proiectate pentru a menține coloana vertebrală într-o poziție neutră, contribuind astfel la un somn mai sănătos.

Când este momentul să investim într-o astfel de pernă?

Dacă te trezești dimineața cu dureri de gât, rigiditate în umeri sau dureri de cap, perna actuală nu îți oferă suportul necesar. O altă perioadă propice pentru a investi într-o pernă ortopedică este atunci când simți că rutina de somn nu este la fel și te vezi nevoit să te trezești des pe timpul nopții sau ai probleme de concentrare pe parcursul zilei.

O categorie aparte de persoane care ar trebui să-și cumpere o pernă ortopedică este reprezentată de pacienții cu dureri de spate, artrită sau probleme ale coloanei vertebrale. Consultă-ți medicul sau fizioterapeutul pentru a discuta ce model este mai potrivit în situația ta.

De ce nu contează prețul?

Evident, perna ortopedică este puțin mai costisitoare decât cea tradițională. Cu toate acestea, privește achiziția drept o investiție pe termen lung în sănătatea și confortul tău. O pernă ortopedică îți va fi de folos mulți ani, deci achiziția se va dovedi extrem de utilă, mai ales când o compari cu beneficiile pe care le oferă.

Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/blonde-long-haired-girl-sleeping-white-pillow_1329790.htm#query=pillow&position=14&from_view=search&track=sph coral