Un irlandez care a refuzat să poarte masca în timpul unui zbor Dublin-New York a fost acuzat de “agresiune” şi “intimidare” pentru că şi-a “arătat fesele” în public.

Pentru această infracţiune, el riscă până la 20 de ani. închisoare, a anunţat justiţia americană, potrivit News.ro, care citează lefigaro.fr.

Shane McInerney, 29 de ani, originar din Galway, Irlanda, s-a prezentat pe 14 ianuarie la tribunalul federal din Brooklyn, New York, unde a fost acuzat că “a agresat şi intimidat un membru al echipajului de cabină al zborului 45 Delta Airlines din Dublin către aeroportul JFK, la New York pe 7 ianuarie, potrivit unui document al instanţei.

Justiţia federală îl acuză că a “refuzat în mod repetat să poarte masca”, că a “aruncat o cutie de băutură care a lovit un pasager în cap”, că şi-a “dat jos pantalonii şi chiloţii şi şi-a arătat fesele unui membru al echipajului şi pasagerilor” şi în cele din urmă şi-a “scos şapca pentru ca să o pună pe capul căpitanului”.

El a comis astfel o infracţiune şi, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare, a declarat un purtător de cuvânt al tribunalului din Brooklyn.

Irlandezul, care mergea în Florida pentru un loc de muncă ca antrenor de fotbal, a fost eliberat pe cauţiune pentru 20.000 de dolari, în aşteptarea procesului.

Autoritatea americană de reglementare a aviaţiei civile (FAA) a decretat în ianuarie 2021 o politică de toleranţă zero faţă de pasagerii care refuză să poarte masca, în timp ce personalul de zbor al companiilor se confrunta cu un număr foarte mare de cazuri de violenţă verbală sau fizică din partea unor persoane care refuză să respecte această regulă.

Joi, un avion al companiei American Airlines, pe traseul Miami – Londra, s-a întors la jumătatea drumului, după ce unul dintre pasageri a refuzat să poarte masca.

coral