Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată după 7 februarie. Decizia a survenit din cauza lipsei de doze. Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că a analizat împreună cu echipa sa inclusiv opțiunea ca din 7 februarie să înceapă vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ.

„Însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale. Din punct de vedere medical, am considerat alături de colegii mei că este cel mai înțelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale, unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ”, a declarat Gheorghiță.

Acesta a subliniat că „vaccinarea personalului din învățământ, în momentul acesta, depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri de la AstraZeneca vor ajunge în România, după ce se obține autorizarea de punere pe piață și în momentul acela, noi vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învățământ”.

Sunt aproximativ 7.000 de cadre didactice vaccinate din cele 126.000 care intră în contact cu şcolarii și despre care ministrul Educației subliniase că vor avea prioritate la vaccinare înainte de începerea școlii. Vaccinarea cadrelor didactice, care nu erau oricum prioritizate în fața altor categorii de angajați, se amână, în condițiile în care este amânată cu 10 zile vaccinarea persoanelor din categoriile de personal considerate esențiale. Vor face excepție angajații cu vârsta peste 65 de ani și cei cu boli cronice, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a adăugat că deschiderea şcolilor, începând cu 8 februarie, nu este condiţionată de vaccinare, fiind „o decizie interministerială care depinde de situaţia epidemiologică”.

Sorin Cîmpeanu anunță că până în acest moment 60.000 de cadre didactice s-au înscris pentru vaccinarea împotriva COVID-19. De altfel, ministrul Educaţiei a prezentat și cele trei scenarii în funcție de care elevii vor merge fizic la cursuri sau vor reveni la școala online.

„Ne dorim ca școala să înceapă, conform celor anunțate, în 3 scenarii: scenariul verde (rata de infectare să fie sub 1 la mia de locuitori -toate școlile deschise), scenariul galben (între 1 și 3 la mia de locuitori rată de infectare – grădinițe, învățământ primar plus clasele VI-VIII și XII-XIII, de asemenea cu prezență fizică), și scenariul roșu (cu rata de infectare peste 3 la mie, dar nu mai mult de șase la mie, pentru că știm bine că la peste șase la mie intră în carantină întreaga localitate – vor merge fizic toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar). Universitățile, beneficiind de autonomie universitară, vor lua propriile decizii”, a declarat ministrul.

coral