Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis, luni, prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, respectiv continuarea activităţilor didactice în sistem online pentru perioada 9- 23 decembrie. Milioane de elevi, părinți și profesori așteptau această informație.

În preambulul Hotărârii nr. 57 din 7 decembrie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se arată că decizia a fost luată având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice în România până la această dată, precum şi solicitarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, informează Digi24. Hotărârea a fost aprobată sub semnătura preşedintelui CNSU, premierul Ludovic Orban, înainte de demisia acestuia din funcţie.

Școala online se prelungește în toată țara până în data de 23 decembrie, adică până la vacanța de iarnă, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență adoptate luni, 7 decembrie, și semnate de Ludovic Orban.

Decizia a fost luată la solicitarea Ministerului Educației, adresată CNSU luni, 7 decembrie 2020, și este motivată de situația epidemiologică, ce continuă să pună presiune pe sistemul medical.

Școala online se prelungește până la Crăciun

„Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul României până la data de 7 decembrie 2020, (…), luând în considerare creşterea numărului de persoane infectate la nivel naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate, implementarea deficitară a măsurilor de prevenire, interacţiunea intensă şi mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o persiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar (…) se aprobă prelungirea suspendării activităţiilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 9-23 decembrie 2020”, se arată în textul hotărârii CNSU.

Începând cu data de 9 noiembrie, prin ordin de ministru, au fost suspendate, pentru o perioadă de 30 de zile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunța, în urmă cu două săptămâni, că va analiza şi va stabili modalităţile de continuare a activităţilor din învăţământul preuniversitar, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice care a generat decizia de suspendare a cursurilor şi în funcție de hotărârile Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Vacanța de iarnă începe la 23 decembrie 2020 și se încheie în data de 10 ianuarie 2021.

coral