O filmare video, postată de către un fost parlamentar și ministru al României, Liviu Pop, a generat un val de comentarii pe rețelele de socializare. În imagini se vede un convoi de mașini care transportă tancuri americane Abrams.

Filmarea pare a fi făcută undeva în nordul țării și apare în contextul agitației privind iminența unui război Rusia-Ucraina, dar și a faptului că Rusia a solicitat NATO să-și retragă trupele din România și Bulgaria, pentru dezamorsarea tensiunilor dintre cele două blocuri militare.

Conform monitorizărilor NATO, Rusia ar fi încercuit cu trupe Ucraina, iar o invazie ar fi oricând posibilă. De cealaltă parte, Ucraina pare să primească sprijin militar din partea NATO, mai mult sau mai puțin disimulat.

Ministrul Apărării, clujeanul vasile Dîncu, a declarat ieri că România și NATO nu vor intra într-un conflict militar în Ucraina.

„Nu putem să spunem cu siguranţă dacă va fi război acolo, în Ucraina, pentru că ar fi foarte mari costurile pentru Rusia dacă ar face acest lucru. NATO a anunţat prin vocea lui Stoltenberg (secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice – n.r.) că nu poate fi vorba de o intervenţie militară, pentru că Ucraina nu este membru al Alianţei, deci nu poate fi vorba de un răspuns militar.Din perspectiva asta, noi, România, şi NATO nu vor intra în război de tip militar. Sigur că războiul economic, războiul de alte facturi, blocajul economic poate va exista dacă va fi un conflict, dar în acest moment la un război cald, ca să spunem aşa, nu ne aşteptăm”, a spus ministrul Apărării.

 

coral