News Flash:

24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre Romania. Unirea Principatelor Romane sub domnia lui Cuza

24 Ianuarie 2020
474 Vizualizari | 0 Comentarii

MICA UNIRE din 24 ianuarie 1859Unirea Principatelor Romane: Ziua de 24 ianuarie a ramas in istoria romanilor ca data la care s-a infaptuit Unirea Principatelor Romane, in anul 1859, la foarte scurt timp dupa numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei si Tarii Romanesti.

Dupa mai multi ani in care pasii spre indeplinirea acestei dorinte au fost „maruntiti” de atitudinea marilor puteri ale Europei, aceasta a devenit realitate, intr-un context favorabil, care a dus, pe parcurs, la transformarea „Romaniei” de atunci intr-un stat modern, aducand pentru prima data cateva elemente occidentale in viata romanilor.

Unirea Principatelor Romane, cunoscuta ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia), reprezinta unificarea vechilor principate, Moldova si Tara Romaneasca, intr-un Principat unit.

La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei si Tarii Romanesti era in mainile Rusiei si ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor.

Situatia s-a schimbat in urma razboiului Crimeii, dintre 1853 si 1856, cand Rusia a fost invinsa de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei si Imperiul Otoman.

Principatele romane, din mainile rusilor si turcilor, in ale marilor puteri europene

Dupa razboi, in 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris se iau decizii care privesc si principatele Moldovei si Tarii Romanesti.

De exemplu, Moldovei i se ataseaza trei judete din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail si Bolgrad.

In contextul discutiilor despre unirea celor doua principate, in 1857 Marile Puteri acorda acestora dreptul organizarii unui „referendum” (consultarea populatiei cu drept de vot) despre Unire.

In acest scop, se constituiau adunari Ad-hoc, in care se discutau alegerile pentru Divanurile Ad-hoc, care urmau sa se pronunte asupra organizarii politice si sociale a tarilor romane.

Falsificarea alegerilor, un obstacol pentru Unire

In Tara Romaneasca, majoritatea membrilor din Divanul Ad-hoc au spus „Da” pentru Unire, insa in Moldova, situatia a fost mai controversata. Aici, caimacanul (loctiitor la conducerea Moldovei), Nicolae Vogoride, sprijinit de Imperiul Otoman, care ii promitea domnia daca Unirea nu se va realiza, a falsificat listele electorale de reprezentare in divanul Ad-hoc.

Sansa a facut insa ca Vogoride sa se destainuie, prin scrisori, fratelui sau din Constantinopol, iar corespondenta a fost furata si publicata in presa europeana, la Bruxelles.

Descoperirea a iscat scandaluri atat printre romani, cat mai ales la nivel european. Marile Puteri au rupt relatia cu Imperiul Otoman, au solicitat intalniri cu imparatul Frantei, Napoleon, si regina Marii Britanii, Victoria, iar falsele alegeri au fost, astfel, anulate. In toamna anului 1857, in urma noilor alegeri, toti s-au pronuntat pentru Unirea Pprincipatelor Moldovei si Tarii Romanesti.

In 1858, Conventia de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele romane, dintre care cea mai semnificativa a fost unirea partiala a principatelor Moldovei si Valahiei sub denumirea „Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei”, care ramaneau sub suzeranitatea „Maiestatii Sale Sultanul” si sub protectia Marilor Puteri. Unirea propusa aici s-a dovedit a fi mai degraba una formala, cele doua principate urmand sa functioneze separat in mare parte, ca pana atunci, cu doar cateva puncte comune: o Comisie Centrala la Focsani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Inalta Curte de Justitie si Casatie si Armata. Capitalele ramaneau aceleasi, la Bucuresti si Iasi, si se intentiona ca domnitorii sa fie diferiti.

Problema Principatelor a fost pusa in cadrul Congresului de contele Walewski, ministrul de Externe al Frantei.

Principale masuri care au vizat Principatele au fost:

    desfiintarea protectoratului rusesc si inlocuirea lui cu o garantie colectiva a Marilor Puteri. Prin acest fapt s-a reusit eliminarea influentei rusesti si asigurarea ca trupele tariste nu vor mai putea strabate teritoriul Principatelor fara acordul puterilor garante. Astfel, era se stopata posibila inaintare a Rusiei in Balcani.
    cedarea sud-estului Basarabiei Principatului Moldovei. Aceasta masura a indepartat Rusia de gurile Dunarii.
    libera circulatie pe Dunare sub atenta supraveghere a Comisiei Europene a Dunarii. Scoaterea Dunarii de sub influenta ruseasca era o prioritate strategica pentru puterile din centrul Europei.
    suzeranitatea otomana era mentinuta. Fiind sub suzeranitate otomana, Principatele nu puteau avea propria politica externa, fapt ceea ce constituia o garantie in plus ca cele doua teritorii nu vor cadea sub sfera de influenta ruseasca.
    armata nationala. Masura dadea Principatelor posibilitatea de a-si asigura ordinea interna.

In ceea ce priveste Unirea Principatelor, opiniile Marilor Puteri au fost impartite in functie de interesele lor strategice de politica externa:

    Franta. Instrumentul din cadrul politicii externe franceze elaborata de Napoleon al III-lea avea la baza principiul nationalitatilor, care presupunea ca fiecare natiune sa isi decida singura soarta. Acesta era doar un pretext dintr-un proiect mult mai amplu prin care imparatul francez a incercat pe tot parcursul domniei sale sa refaca prestigiul tarii sale dupa Congresul de la Viena din 1815 si sa readuca Franta la statul de prima putere de pe continent. Se intelege astfel de ce problema Principatelor a fost adusa in discutie tocmai de Franta. De asemenea, unirea Principatelor constituia un pretext in rivalitatea franco-habsburgica.
    Rusia. Fiind puterea invinsa, ea nu a avut un cuvant de spus, insa nu era deranjata de o eventuala unire a Principatelor.
    Sardinia. Franta ii cere sa aiba o atitudine pozitive pentru a lovi in interesele habsburgice. Regatul Piemontului si a Sardiniei dorea la randul sau unificarea Italiei sub casa de Savoia. Era important pentru a lovi in Imperiul Habsburgic, deoarece Lombardia si Veneto se aflau sub stapanirea sa.
    Prusia. Prusia dorea, de asemenea, sa lezeze interesele habsburgice deoarece isi dorea unificarea Germaniei in jurul ei sub casa de Hohenzollern si nu in jurul Austriei si casei de Habsburg.
    Marea Britanie. Desi initial sustine ideea unirii, in cele din urma s-a opus deoarece Imperiul Otoman a garantat neutralitatea stramtorilor (niciunui vas militar sub pavilion strain nu i se va permite strabaterea stramtorilor), iar Marea Britaniei nu mai avea astfel nici un interes strategic.
    Imperiul Otoman. S-a impotrivit deoarece se putea constitui un precedent.
    Imperiul Habsubrigic s-a opus pentru a leza interesele Frantei.

In cele din urma s-a decis ca Principatele sa-si decida singure soarta in cadrul unor divanuri ad-hoc.

Surpriza alegerilor domnitorilor din cele doua principate

In anul urmator, in data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iasi, in Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o saptamana, in 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri si la Bucuresti, iar profitand de faptul ca Marile Puteri nu specificau clar ca principatele romane nu pot fi conduse de acelasi domnitor, si aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse in fata faptului implinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu doua principate conduse de acelasi domnitor.

Marele merit al lui Cuza a fost ca a reusit sa aduca recunoasterea internationala a Unirii Principatelor Romane si, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului roman modern. Noua tara a inceput sa se numeasca Romania abia dupa abdicarea lui Cuza, din anul 1866, cand a fost redactata prima constitutie.

In tot acest timp, in care doua dintre principatele romane au reusit sa se uneasca, Transilvania se afla sub stapanire austriaca, iar din 1867, sub dominatie austro-ungara, pana in 1918, cand a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.

Dupa 160 de ani de cand s-au intamplat toate acestea, ziua de 24 ianuarie ne va face din nou sa retraim, cel putin la nivel de poveste, acesti cativa pasi facuti de stramosii nostri pentru tot ce inseamna astazi Romania. Multumim istoricului Liviu Zgarciu de la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia pentru disponibilitatea si rabdarea cu care ne-a povestit cum s-a petrecut evenimentul.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

24 ianuarie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2145 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022750 (s)