Pacienții cu boli cronice terminale din România ar putea avea acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripție de la medicul specialist (ca în cazul morfinei). Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Parlament. Proiectul poartă numele "Victoria", o femeie răpusă de cancer la începutul acestui an.

În amintirea mamei sale, Alexandra, fiica Victoriei, a luptat pentru ca alți pacienți cu boli terminale să aibă acces la calmante pe bază de canabis: Alexandra a adunat 20.000 de semnături pentru legalizarea canabisului medicinal și a convins aproape 100 de parlamentari să semneze proiectul de lege.

Canabisul va putea fi administrat în scop medicinal sub formă de ulei, tinctură, infuzie sau inhalare. Fumatul nu este permis, potrivit proiectului de lege.

Emanuel Ungureanu (USR), unul dintre inițiatorii proiectului de lege, spune că există deja pacienți români care fac eforturi să își procure aceste substanțe de pe piața neagră, iar statul român are datoria de a găsi o soluție pentru ei.

Inițiatorii proiectului sunt Cristina Dumitrache (deputat PSD), Florin Buicu (deputat PSD) și Emanuel Ungureanu (deputat USR). Proiectul a adunat semnăturile a aproape 100 de parlamentari de la toate partidele.

Despre legalizarea canabisului în scop medicinal s-a vorbit și în luna martie, când ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că o comisie din Ministerul Sănătății analizează această măsură. Despre activitatea comisiei din minister nu se mai știe nimic în acest moment.

În lume există în acest moment un singur produs pe bază de canabis autorizat ca medicament (doar în Statele Unite) pentru tratamentul adjuvant al epilepsiei și este în curs de autorizare și de către Agenția Europeană a Medicamentului. Toate celelalte produse pe bază de canabis sunt încadrate ca suplimente alimentare.

45 de țări din lume permit folosirea canabisului în scopuri medicinale, însă numai în anumite condiții și, de cele mai multe ori, doar pentru bolnavii în fază terminală.

Emanuel Ungureanu atrage atenția "din postura de asistent social clinician că bolnavii cu boli cronice în fază terminală au nevoie de o soluție în zona de terapie a durerii și suntem oricum extraordinar de deficitari în ceea ce înseamnă terapia durerii și specialiștii în această terapie. Sunt pacienți în România care, cu toate că nu recunosc, deja consumă aceste substanțe pe care le găsesc pe alte piețe, fac rost de ele la negru și își ameliorează suferința", a declarat deputatul, citat de HotNews.ro.

Deputatul USR mărturisește că "experiența mea de asistent social clinician este cea care m-a făcut să semnez această inițiativă care vine din societatea civilă. Mă refer la bolnavii cu boli cronice în fază terminală, care au nevoie de o soluție în zona de terapie a durerii. Noi, ca stat, suntem oricum extraordinar de deficitari în ceea ce înseamnă terapia durerii și specialiști în această terapie.

La Cluj, spre exemplu, singurul medic specializat în terapia durerii de care știu este doamna doctor Hica, dacă nu cumva este la pensie. În afară de doamna doctor Hica, nu avem specialiști. Dacă nu avem specialiști este clar că soluțiile care vin pe plan internațional din sistemele care chiar pun în centru pacientul, ideile alea noi nu au cum să intre din cauză că nu avem oameni care să fie cu adevărat preocupați să rezolve această problemă majoră.

Ce să faci când un pacient cu insuficiență renală cronică sau cu cancer sau o altă boală cronică în fază terminală nu mai are soluții? Acest canabis medicinal, această evoluție a științei, este de luat în seamă. Sunt pacienți în România care, cu toate că nu recunosc, deja consumă aceste substanțe pe care le găsesc pe alte piețe, fac rost de ele la negru și își ameliorează suferința. Această lege vine în întâmpinarea unei nevoi, nevoia de a găsi metode pentru ameliorarea durerii lor."

El adaugă că nici "medici specialiști în terapia durerii nu prea avem", iar în ceea ce privește calmantele, "în cazul cancerului în fază terminală avem morfină, mialgin, cocktail-uri pe care le mai aranjează unii medici anesteziști, cocktail-uri analgezice de tot felul, dar care în anumite boli nu își mai fac treaba. Practic, nu vorbim decât de soluții la niște probleme la care alții au găsit deja căi de rezolvare."

Deputatul USR are și un mesaj pentru cei care susțin că ar fi vorba despre o legalizare mascată a canabisului: "Îi rog să se uite câte țări europene civilizate au legalizat aceste soluții de terapie a durerii. Au făcut-o civilizat și fără să existe o opoziție din partea marii majorități a populației. Au făcut-o pe considerentul acesta: ce soluții putem găsi acolo unde soluțiile clasice nu funcționează. Sunt soluții pe care statul român trebuie să le pună la dispoziția pacienților și care nu există la această oră. Este o inițiativă care chiar vine din zona societății civile, din zona bolnavilor care știu cu adevărat ce înseamnă o durere fără leac."