News Flash:

ASF: City, Asito și Euroins - fondurile proprii totale disponibile pentru acoperirea cerintei de capital minim, insuficiente

7 Ianuarie 2022
435 Vizualizari | 0 Comentarii
ASF

În cazul a trei societăţi - City, Asito şi Euroins - fondurile proprii totale disponibile pentru acoperirea MCR (cerinţa de capital minim, n.r.) au fost insuficiente, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), publicat joi.

"În ceea ce priveşte SCR (cerinţa de capital de solvabilitate, n.r.), în cazul a două societăţi - City şi Euroins - fondurile proprii totale disponibile pentru acoperirea SCR au fost insuficiente. Pentru societăţile cu deficit, suma totală a deficitului MCR a fost de 1.586,3 milioane lei, iar valoarea totală a deficitului SCR a fost de 2.328,2 milioane lei. De remarcat că în toate cele 3 societăţi au existat evenimente ulterioare relevante", se menţionează în raport.

Conform sursei citate, o parte semnificativă a ajustărilor reflectă deficienţe ale sistemului de guvernanţă.

"Au fost identificate vulnerabilităţi la mai multe societăţi în legătură cu mediul IT şi cadrul de control intern, legate de daune şi rezerve tehnice, reasigurare, depreciere şi calculul cerinţelor de capital. Există o nevoie generală de îmbunătăţire a cadrului formal al documentării, în special în ceea ce priveşte calcularea rezervelor tehnice, inclusiv legate de definirea ipotezelor şi a raţionamentului profesional, simplificărilor, recunoaşterii limitelor contractuale, separării contractelor, segmentării şi definirii grupelor de riscuri omogene (HRG), precum şi evaluarea celei mai bune estimări cedate, şi a probelor de audit disponibile aferente controalelor care urmează să fie efectuate asupra datelor în conformitate cu cerinţele SII (Solvabilitate II, n.r.)", se precizează în raport.

Conform ASF, societăţile de asigurare sunt clasificate în trei grupe. Din grupa 1 fac parte societăţile de asigurare în cazul cărora exerciţiul a relevat faptul că nu deţin suficiente fonduri proprii eligibile de bază pentru a acoperi MCR. În grupa 2 sunt asigurătorii în cazul cărora exerciţiul a relevat faptul că nu deţin suficiente fonduri proprii eligibile pentru a acoperi SCR iar în grupa 3 societăţile de asigurare care, conform exerciţiului, îndeplinesc cerinţele de solvabilitate SCR şi MCR.

Potrivit raportului, societăţi de asigurare din grupa 1 sunt City, Euroins, Asito.

Referitor la acţiunile ulterioare după data de referinţă a revizuirii bilanţului, în cazul City, societăţii i s-a retras autorizaţia de a desfăşura activităţi de asigurare prin decizie a Consiliului ASF din 16 septembrie 2021.

În ceea ce priveşte Euroins, în perioada martie - aprilie 2021, capitalul societăţii a fost majorat cu 126,64 milioane lei, din care 76,64 milioane lei prin conversia a două împrumuturi subordonate şi în iulie - septembrie cu alte două împrumuturi subordonate de 39,4 milioane lei şi 5,25 milioane lei. În perioada septembrie - octombrie 2021 a fost virată suma de 120,22 milioane lei pentru majorarea capitalului societăţii, operaţiune în curs de aprobare de către ASF.

"Societatea a vândut investiţia imobiliară din Bulgaria cu 24,66 milioane lei în iunie 2021 şi a vândut în decembrie 2020 şi aprilie 2021 soldul creanţelor din regrese şi al creanţelor din recuperări cu 58,4 milioane lei, aşa cum este raportat de societate. Ajustările aduse proprietăţii de către auditori şi calculul rezervei pentru creanţe cu regres şi creanţe din recuperări nu au luat în considerare vânzările ulterioare conform metodologiei stabilite", se mai precizează în raport.

Totodată, potrivit ASF, societatea a semnat un nou contract de reasigurare pentru care a depus o analiză de transfer al riscurilor în contextul planului de redresare impus prin Decizia ASF nr. 1137/28.09.2020.

În ceea ce priveşte Asito, capitalul social al societăţii a fost majorat în septembrie 2020 cu 5.711.900 lei, de la valoarea de 20.642.300 lei la valoarea de 26.354.200 lei.

Potrivit raportului, societăţi de asigurare din grupa 2 sunt: City, Euroins.

Societăţile de asigurare din grupa 3 sunt societăţile rămase.

"Tuturor societăţilor le-au fost făcute recomandări pentru remedierea anumitor deficienţe sau pentru îmbunătăţirea anumitor arii identificate. Toate societăţile vor transmite ASF planuri care vizează corectarea acestor situaţii", se mai precizează în raport.

În replică, reprezentanţii Euroins România susţin că situaţia prezentată joi în raportul Balance Sheet Review "nu este de actualitate şi se referă la o perioadă din trecut (iunie 2020)".

"În ultimele 18 luni, Euroins a implementat o serie de măsuri complexe, inclusiv noi contracte de reasigurare, cedări de active şi mai multe majorări de capital. În prezent, compania respectă toţi indicatorii prudenţiali (SCR, MCR). O confirmare a faptului că astăzi Euroins România este o companie stabilă, performantă, solvabilă, cu o poziţie financiară mai bună decât oricând este implicarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în acţionariatul companiei-mamă, cu un focus dedicat pe activitatea din România. Ultimele 18 luni au însemnat pentru Euroins România un efort susţinut de repunere a businessului pe baze sănătoase", se menţionează în comunicatul Euroins România.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu strategia de reducere a expunerii în sectorul RCA, precum şi de diversificare a portofoliului, Euroins România va continua şi în perioada următoare să se concentreze pe o "creştere sănătoasă şi durabilă pe piaţa românească a asiguratorilor prin lansarea de noi produse şi intrarea pe noi segmente de piaţă, respectiv reevaluarea constantă a claselor de riscuri pentru îmbunătăţirea indicatorilor financiari şi ai performanţei economice a companiei."

"Subliniem faptul că rezultatele prezentate astăzi (joi, n.r.) - care se referă la o situaţie din vara anului 2020 - nu afectează astăzi dosarele de daune ale clienţilor şi nici solvabilitatea companiei", se mai precizează în comunicatul asigurătorului. 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1414 (s) | 33 queries | Mysql time :0.044892 (s)