Persoanele care reprezintă urgenţe medicale sau sunt programate pentru internare în spital NU trebuie să fie condiţionate de efectuarea unui test COVID-19 în prealabil, a precizat vineri, 7 august 2020, Avocatul Poporului.

Instituția s-a sesizat din oficiu şi a întreprins demersuri la Ministerul Sănătăţii în legătură cu informaţiile apărute în presă potrivit cărora multe persoane au reclamat faptul că li s-a cerut drept condiţie pentru internare să-şi facă înainte testul pentru noul coronavirus. Acest fapt este considerat nu doar un abuz, dar şi un pericol de izbucnire a unor noi focare, în condiţiile în care nu toţi îşi permit costurile testării pe cont propriu.

Potrivit Avocatului Poporului, în situaţia în care o unitate spitalicească solicită unei persoane altceva, aceasta are inclusiv posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti.

coral