Autoritățile au decis recent ce nu mai au voie să facă românii cu actele personale. Legea a intrat în vigoare acum, iar mulți români vor fi afectați. Mai exact, vorbim despre Legea nr. 105/2022, apărută cu puțin timp în urmă în Monitorul oficial nr. 412 și care se va aplica de luni, care modifică Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. În plus, sunt modificări importante și pentru viitorii părinți, care nu vor mai avea voie să își boteze copiii cu mai mult de trei prenume.

Iată ce nu mai au voie să facă românii cu actele personale

Așadar sunt modificări importante ale legislației, începând chiar de luni, 2 mai. Mai exact, Legea nr. 105/2022, apărută cu puțin timp în urmă în Monitorul oficial nr. 412 și care se va aplica de luni, modifică Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, pentru a stabili clar că este interzisă modificarea sau completarea fără drept ori plastifierea certificatelor de stare civilă. Românii care modifică sau completează ilegal certificatele de stare civilă, adică cele de naștere, căsătorie sau deces, se vor trezi că acestea vor fi anulate. De asemenea, nu mai este legală nici plastifierea lor, deoarece vor fi imediat anulate.

Nulitatea acestor documente va fi constatată de către ofițerii de stare civilă, funcționarii din cadrul direcției de evidența populației sau din cadrul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor ori ofițerii de stare civilă din cadrul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare de carieră ale României.

Cel mult trei prenume pentru copiii din România

Mulți români alegeau să-și plastifieze documentele respective, pentru a le proteja, deoarece în timp acestea se degradează. Plastifierea reprezinta acoperirea documentelor în format tipărit cu un strat de plastic protector, de cele mai multe ori, prin aplicarea la cald a unei astfel de pelicule. Ei bine, acest lucru nu mai este posibil, deoarece documentul va fi anulat.

Suplimentar, legea apărută azi mai prevede și faptul că la înregistrarea nașterii unui copil la oficiul stării civile, părintele nu va putea da mai mult de trei prenume copilului (adică în afara numelui de familie). Modificările vin, totuși, și cu vești bune. Autoritățile au simplificat procedurile din domeniul actelor de stare civilă, ceea înseamnă, de fapt, reducerea timpului alocat soluționării cererilor în legătură cu aceste documente.

 

coral