O balerină a celebrului Teatru Bolșoi, din Rusia, a fost omorâtă, dezmembrată, iar apoi corpul ei a fost cufundat în acid sulfuric, au declarat surse din poliția rusă, citate de publicația britanică Daily Star.
 

Oamenii legii investighează acum o nouă pistă în cazul dispariției în urmă cu șase ani a Olgăi Demina, în vârstă de 25 de ani. Potrivit noii ipoteze, femeia ar fi fost ucisă de un bărbat care ar fi deținut fotografii compromițătoare cu conținut sexual cu aceasta.

Malkhaz Dzhavoev, în vârstă de 40 de ani, descris de-a lungul timpului ca fiind managerul și iubitul acesteia, a fost reținut în 2017 în Moscova, după ce a fost extrădat din Germania, acolo unde ajunsese pozând în refugiat kurd.

Bărbatul a fost închis pentru cinci ani și jumătate din cauza unui fraude cu un apartament care îi aparține partenerului balerinei, Alexei Fetisov, dar este suspectat și de crimă în același timp. Un oficial din poliție susține că lui Dzhavoev i-ar fi scăpat o afirmație potrivit căreia corpul balerinei ar fi fost dezmembrat și cufundat în acid, iar restul rămășițelor s-ar afla într-un lac din apropiere.