Consiliul Județean Cluj a început evaluarea și selecția cererilor de finanțare nerambursabilă din bugetul județului. Această etapă survine încheierii, la mijlocul săptămânii trecute, a perioadei în care organizațiile non-profit și entitățile publice care implementează proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului, culturii și cultelor religioase, dar și din sfera Centenarului Marii Uniri au avut posibilitatea de a depune, la sediul forului administrativ județean, documentația necesară în vederea obținerii de fonduri nerambursabile.

Astfel, începând de luni, 13 martie, 2019, ora 12.00, și până joi, 16 martie 2019, ora 12.00, comisiile special constituite la nivelul Consiliului Județean, pentru fiecare domeniu în parte, derulează procedura de evaluare și selecție a proiectelor depuse.

Departajat, pe domenii de interes, cele mai multe cereri pentru alocări de fonduri au fost înregistrate în sfera cultelor – 327 de solicitări, bugetul stabilit pentru acest domeniu fiind de 2.700.000 de lei. Un număr semnificativ de proiecte au fost depuse și în sfera tineretului – 142 și a culturii – 129, sumele totale alocate pentru finanțarea acestor două domenii fiind de câte 600.000 de lei pentru fiecare în parte. În același timp, pentru susținerea structurilor sportive suma disponibilă în acest an este de 1.700.000 de lei, numărul de solicitări depuse fiind de 89.

Totodată, din dorința de a continua marcarea în mod corespunzător a Centenarului Marii Uniri, Consiliul Județean a pus la dispoziția celor interesați suma de 300.000 de lei, numărul solicitanților care și-au manifestat dorința de a organiza acțiuni și activități specifice acestui domeniu fiind de 28.

După finalizarea procedurii de evaluare și selecție a proiectelor, pe site-ul oficial al forului administrativ județean www.cjcluj.ro va fi afișată lista tuturor entităţilor ale căror inițiative îndeplinesc condiţiile cerute pentru acordarea de finanţare şi suma propusă a fi alocată fiecărei organizaţii în parte, decizia finală urmând a fi luată prin hotărâre în cadrul unei şedinţe a Consiliului Județean. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înştiinţate atât în scris, cât şi în format electronic, în legătură cu aprobarea finanţării programului propus, valoarea finanţării acordate, precum şi în ce priveşte alte aspecte legate de decontarea în condiţii corespunzătoare a cheltuielilor proiectului.