Motivarea condamnării tatălui care și-a ucis fiul de 8 ani, în mașină pe marginea drumului într-o localitate din Cluj, este una șocantă. Judecătorul notează în final: ”toate aceste explicații ale inculpatului nu scuză fapta abominabilă comisă”. Bărbatul a fost condamnat la detențiune pe viață, informează Clujust.

Takacs Gyorgy, taximetristul clujean care și-a ucis propriul copil, a fost condamnat de  către magistrații clujeni la cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul penal, și anume detențiunea pe viață. Bărbatul care și-a înjunghiat de patru ori băiatul, iar ulterior l-a transportat cu mașina timp de aproape trei zile, a fost găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal și violența în familie sub forma omorului calificat, judecătorii clujeni aplicându-i acestuia închisoarea pe viață.

CITEȘTE MAI MULTE AICI:

Taximetristul care și-a ucis copilul, condamnat la închisoare pe VIAȚĂ

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a declarat că, împreună cu victima, a plecat cu mașina din Sălicea pentru a căuta ,,un loc mai liniștit” pentru a-și pune în executare planul diabolic. Astfel, a tranzitat satele Sălicea și Ciurila, a mers către Filea ce a trecut de intersecția cu drumul spre Filea de Jos, a virat dreapta pe un drum pietruit pe care a mers aprox. 100 de la drumul județean, a întors autovehiculul, a oprit motorul și a stins luminile. Inculpatul a afirmat că victima se afla pe locul din față-drepta. Conform declarației sale l-a întrebat pe minor dacă nu vrea să-l ducă acasă spunându-i ,,nu e prea târziu, nu e nici o supărare”, iar copilul a refuzat hotărât spunându-i că vrea să meargă cu el.

Aceste discuții dintre inculpat și victimă au fost relatate de inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) însă nu se coroborează cu alte elemente și este greu a le accepta ca veridice având în vedere expunerea intenției criminale și acceptarea ei de către un minor în vârstă de 8 ani de maniera prezentată.

Inculpatul Takacs Gyorgy (sr.) a susținut că a luat cuțitul și s-a mutat împreună cu minorul pe bancheta din spate a autovehiculului, el pe locul din dreapta, iar victima pe cel din stânga, iar din această poziție, ținând victima minoră cu brațul stâng de după gât, i-a aplicat mai multe lovituri în zona pieptului cu cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă. Imediat, inculpatul a lăsat corpul victimei în aceeași poziție și a început să se autolezioneze cu același cuțit la încheieturile ambelor mâini, în zonele abdominală și toracică. După aceste acțiuni inculpatul a afirmat că a leșinat.

CITEȘTE MAI MULTE INFORMAȚII PE CLUJUST.