Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, anunță promoții avantajoase, exclusive în cadrul campaniei de Black Friday. Ofertele sunt valabile în rețeaua celor 30 de magazine Farmec și Gerovital din țară, precum și la achizițiile din magazinul online.

Campania Magic Black Friday va fi derulată în perioada 13 – 19 noiembrie și constă în discounturi de până la 50% la peste 100 dintre cele mai populare produse din portofoliul Farmec.

„Reducerile de Black Friday sunt așteptate de clienții noștri în fiecare an, fiind perioada în care avem cele mai mari discounturi la produsele de îngrijire personală și de make-up, atât în magazinele fizice, cât și în magazinul nostru online. Este o ocazie foarte bună pentru alegerea cadourilor de Crăciun, dar și pentru răsfățul personal, mai ales în această perioadă, în care micile bucurii dau și mai multă savoare cotidianului. Sfatul nostru pentru clienți este să pregătească din timp lista de cumpărături cu articolele preferate, iar dacă doresc să achiziționeze cadouri sau să încerce produse noi, colegele noastre din magazine le pot oferi minimostre și recomandări în funcție de tipul de ten, ingrediente, vârstă sau preferințele personale. Estimăm o creștere a vânzărilor de aproximativ 40% față de campania de Black Friday din 2019”, a declarat Sebastian Biga, Director Vânzări Farmec.

În cadrul magazinul online www.farmec.ro, până pe 11 noiembrie, se derulează campania de pre-Black Friday: clienții care au deja un cont pe platforma e-commerce a producătorului clujean și sunt abonați la newsletter vor avea acces in exclusivitate la reducerile atractive din campania de Black Friday începând cu 12 noiembrie, cu o zi înaintea startului oficial al campaniei promoționale. De asemenea, în cazul consumatorilor care au pregătit în avans coșul virtual de cumpărături, prețurile produselor vor fi actualizate automat în coș în momentul activării ofertelor speciale pe site, facilitând astfel procesul de achiziție. Printre beneficii se mai numără și transportul gratuit pentru comenzi la plata cu cardul, precum și un voucher cadou pentru cumpărături în luna decembrie. Vânzările din magazinul online Farmec s-au dublat în primul semestru al acestui an, iar platforma continuă să se dezvolte prin numeroase campanii de fidelizare și acțiuni speciale.  

Mixul de produse pentru campania de Black Friday a fost creat în funcție de preferințele și nevoile de îngrijire specifice fiecărui consumator. Astfel, vor fi în centrul atenției cele mai apreciate game și cele mai vândute produse, începând cu articole de face care, produse pentru corp și păr, până la produse de make-up, inclusiv produse din gamele premium și de lux, precum Gerovital Equilibrium și Luxury.

Despre Farmec S.A. Cluj-Napoca

Farmec S.A. Cluj-Napoca – cel mai mare producător de cosmetice cu capital 100% românesc – rămâne un brand emblemă pentru România. Portofoliul companiei impresionează o lume întreagă prin produse moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are certificare internaţională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În noiembrie, reţeaua de magazine de brand deţinute de Farmec cuprinde 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș şi Râmnicu Vâlcea.