Frans Timmermans i-a trimis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă, în care îi atrage atenția că noile ordonanțe pe Justiție ridică îngrijorări serioase oifialilor europeni.

"Va scriu pentru a va cere clarificari in privinta celor doua ordonante de urgenta adoptate de Guvern in sedinta din 19 februarie 2019", incepe Timmermans scrisoarea, consultata de Ziare.com.

Iata textul integral al scrisorii:

"Draga doamna prim-ministru,

va scriu pentru a va cere clarificari cu privire la cele doua OUG privind procedurile de nominalizare pentru postul de procuror european, precum si cea privind Legile Justitiei, ordonante adoptate de Guvern la data de 19 februarie 2019.

La intalnirea noastra din 7 februarie, am subliniat ca un dialog complet si deschis este calea de a progresa in chestiunile privind statul de drept, in general, si mecanismul de cooperare si verificare (MCV), in special.

Prin urmare, a fost o surpriza si oarecum o dezamagire faptul ca problema noilor ordonante de urgenta ale Guvernului nu a fost ridicata in cadrul discutiei.

Aceste aspecte au o relevanta directa pentru preocuparile exprimate de multa vreme in cadrul mecanismului de cooperare si verificare si pe care Consiliul de Ministri le-a sustinut la randul sau.

Prima recomandare a raportului din ianuarie 2017 a fost "sa implementeze un sistem solid si independent de numire a procurorilor de rang inalt, bazat pe criterii clare si transparente, pe baza sprijinului oferit de catre Comisia de la Venetia".

De asemenea, Comisia a recomandat revizuirea Legilor Justitiei, tinand cont de recomandarile MCV, precum si cele ale Comisiei de la Venetia si ale GRECO.

In plus, raportul a subliniat preocuparile legate de Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, din punctul de vedere al independentei judiciare

ordonantele amintite par a contrazice in mod direct raportul MCV atat in esenta acestuia, cat si in ceea ce priveste lipsa de consultare si adoptarea lor pe neasteptate.

Acum devine cu adevarat urgent ca Romania sa repuna in functiune procesul de reforma. Aceasta inseamna sa mearga mai departe, iar nu inapoi, si sa se abtina de la orice masuri care sa rastoarne progresul realizat in ultimii ani.

Cel mai bun punct de plecare pentru asta ramane abordarea stabilita de Comisie in noiembrie, apelul acesteia de a opri aceste schimbari si de a incepe din nou procesul pe baza unei consultari adecvate si a folosirii expertizei externe. Situatia actuala, dimpotriva, este de natura sa creeze noi ingrijorari."

Scrisoarea lui Frans Timmermans este datata 22 februarie, putin inainte de a-l avertiza si pe Liviu Dragnea, la Congresul Socialistilor de la Madrid, sa respecte statul de drept, altminteri PSD si-ar putea pierde afilierea europeana.