Parohia Argel din judeţul Suceava a anunaţat pe Facebook că două icoane au rămas neatinse de foc, după incendiul care a mistuit biserica din comuna Izvoarele Sucevei, în noaptea de 13 spre 14 ianuarie.
 

Două icoane au rămas aproape intacte, deşi biserica în care erau a fost transformată în cenuşă, în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de 13 spre 14 ianuarie.

„Iată cum Dumnezeu ne uimeşte de fiecare dată. Două Icoane din Sfântul Altar al Bisericii din Brodina de Sus, mistuită de flăcări, au rămas ca semn al ocrotirii lui Dumnezeu. Astfel de semne ne arată că, deşi suntem în mijlocul flăcărilor, puterea lui Dumnezeu ne ocroteşte. Ne punem această întrebare, dacă Dumnezeu nu cruţă sfântul Său locaş, oare noi ce şansă avem?”, a transmis printr-o postare pe Facebook Parohia Argel din judeţul Suceava. ISU Suceava a transmis că pompierii militari ai subunităţilor din Vicovu de Sus, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Vicovu de Sus, Straja şi Brodina, au intervenit cu 10 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit în satul Brodina de Sus, comuna Izvoarele Sucevei. 

La sosirea echipajelor, ardea generalizat Biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”. De asemenea, flăcările erau propagate şi la clădirea cloptniţei, aflată în imediata apropiere. Incendiul a fost lichidat la ora 0:10.