Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat miercuri, oficial, decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.

Kirby a precizat că este o decizie care arată că SUA este alături de aliații europeni. „Suntem gata să ne apărăm aliații. Nimeni nu poate spune că este inevitabil conflictul în Europa. Vrem să ne asigurăm că pe flancul estic al NATO suntem gata să ne apărăm aliații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

„Statele Unite vor trimite trupe în Polonia, Germania și România. Aceste trupe nu sunt permanente, vor asigura o apărare robustă aliaților. 1.000 de soldați din Germania vor fi trimiși în România în zilele următoare. Este un escadron care se va putea muta rapid în diverse locuri. Aceștia vor descuraja eventuale agresiuni în statele aliate”, a precizat John Kirby.

Pentagonul spune că dislocarea trupelor în România s-a făcut la invitația părții române și că a existat o discuție între secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, și ministrul român Vasile Dîncu. „Această dislocare vine la solicitarea oficialilor români”.

„Vom muta alte forte, aproximativ 2.000 de forțe din SUA în Europa în zilele următoare. Acestea vor ajunge în Polonia și Germania. Lucrăm foarte îndeaproape cu aliații polonezi și germani. Acestea nu sunt mutări permanente, noi răspundem situației actuale. Cele 8.000 de trupe din SUA nu sunt mobilizate, acestea rămân în alertă și vom face adjustări în funcție de cum evoluează situația”, a declarat Kirby.

„Nimeni nu împiedică SUA să facă propriile mutări. Orice mutare de trupe americane presupune consultări cu statele în care ajung. Operațiunile noastre sunt transparente și vom da detalii despre acestea. Vom lua toate măsurile pentru a descuraja orice agresiune.
Spania, Marea Britanie și Danemarca doresc să contribuie cu trupe în regiunea flancului estic. Vom discuta cu partenerii noștri din NATO”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Acesta susține că un conflict cu Rusia nu este „inevitabil”.

„Nu știm dacă Rusia a luat o decizie finală de a invada Ucraina, dar este clar că are această intenție. Conflictul nu este inevitabil. Statele Unite vor căuta o soluție diplomatică” a mai declarat John Kirby.

Știrea inițială

Președintele Joe Biden a aprobat oficial, miercuri, trimiterea de trupe americane în Europa de Est, inclusiv în România, iar Pentagonul urmează să anunțe că trupele vor fi dislocate „în următoarele zile”, au declarat oficiali americani pentru CNN.

Decizia președintelui american este o dovadă de susținere față de aliații NATO care se simt amenințați de mișcările militare ale Rusiei în apropierea Ucrainei, susțin oficialii.

Se așteaptă ca Pentagonul să anunțe că trupele vor fi dislocate în locații din Europa. Astfel vor fi trimiși aproximativ 2.000 de militari americani în Polonia și Germania și alte câteva mii în țările din sud-estul NATO, inclusiv România, mai notează CNN.

Potrivit oficialilor americani, 2.000 de militari americani vor fi trimiși din SUA în Polonia şi Germania, iar din Germania vor fi repoziţionaţi în România circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie „Stryker”.

Președintele Joe Biden a anunțat pe 29 ianuarie că va trimite un număr de militari americani în Europa de Est „în curând”, ca urmare a situației tot mai tensionate din Ucraina. Acesta a exclus posibilitatea desfășurării de trupe în Ucraina, care nu face parte din Alianța Nord-Atlantică. 

 SUA au plasat 8.500 de trupe în alertă ridicată pentru desfășurarea în Europa. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că trupele vor fi disponibile în funcție de felul în care evoluează situația.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că angajamentul luat de SUA și Franța de a trimite trupe în România reprezintă o „expresie a solidarității și angajamentului acestor parteneri strategici ai României pentru securitatea noastră”.

„Am fost, în toată această perioadă, și suntem în contact strâns la nivel diplomatic, operațional și tehnic pentru stabilirea detaliilor și datelor exacte ale desfășurării unităților militare americane și franceze în România și, fără îndoială, vor urma curând anunțuri concrete în acest sens”, a spus Iohannis.