Iată cum a fost surprinsă de curând Gabriela Firea, care a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei în detrimentul lui Nicușor Dan. Aceasta a renunțat la ținutele sobre, dar a făcut o serie de schimbări și la aspectul fizic. Așadar, s-ar părea că pierderea alegerilor chiar îi priește.

Gabriela Firea a rămas fără locul din fotoliul de primar al Capitalei după alegerile locale din toamnă. Totuși, acest lucru pare să îi fi prins bine, cel puțin din punct de vedere vestimentar. Fostul primar a surprins pe toată lumea cu noile ținute pe care le etalează în ultima vreme. Astfel, politicianul PSD pare că a întinerit cu câțiva ani.

Încă de la debutul său ca primar al Bucureștiului, în 2016, Gabriela Firea a avut apariții extrem de inspirate din punct de vedere vestimentar. Politicianul a adoptat ținute elegante, asortate, în care reușea să integreze sacouri în culori vii, rochii până la genunchi și diferite imprimeuri. Întotdeauna alegea pantofii eleganți, cu toc, pentru a completa aspectul său exterior. O prezență elegantă, potrivită unei doamne de 48 de ani.

Cum a fost surprinsă Gabriela Firea

Totuși, de când Gabriela Firea nu mai este primar al Capitalei, aceasta a ales să facă o serie de schimbări ale aspectului său fizic. A început în primul rând cu tunsoarea, renunțând la părul mediu, adesea coafat cu bucle lejere. Gabriela Firea a optat pentru un bob scurt, care pare să îi mai scadă câțiva ani din buletin.

Și cum nicio schimbare nu vine singură, fostul edil al Bucureștiului a adoptat și un alt stil vestimentar. Gabriela Firea poartă acum haine mult mai tinerești, renunțând complet la sacouri și etalându-și mai degrabă gecile de piele. În aparițiile recente, Firea a purtat jachete de piele, asortate cu malete în culori neutre precum alb sau negru, dar și fuste plisate. Întreaga ținută a fost completată de cizme înalte, pe picior.

coral