Oana Roman este una dintre vedetele care împărtășește multe lucruri din viața sa cu urmăritorii din mediul online.

Aceasta nu are nicio reținere și le prezintă internauților fiecare aspect. Așa s-a întâmplat și de această dată, însă un mic detaliu i-a scăpat, iar urmăritorii au taxat-o imediat. Ce s-a văzut în filmare?

După o zi în care a fost pe drumuri, Oana Roman a ajuns acasă, acolo unde Marius Elisei o aștepta cu mâncare pe foc. Vedeta și-a lăudat partenerul pentru inițiativă și a ținut să le arate și internauților preparatele pe care bărbatul le-a pregătit. Așa că nu a stat mult pe gânduri, a scos telefonul și a filmat oalele care fierbeau pe aragaz.

Se pare că Marius Elisei este un bucătar desăvârșit pentru că a pregătit chiar trei feluri de mâncare. Mulți internauți l-au lăudat, însă ochiul critic al unora a observat un detaliu rușinos. Cârcotașii au văzut imediat că aragazul Oanei Roman nu era chiar în cea mai bună formă, fiind destul de murdar (vezi galeria foto). Așadar, gospodinele nu s-au putut abține și au semnalat imediat „problema”.

De-a lungul timpului, Oana Roman a fost adesea ținta răutăților și a criticilor internauților, lucru ce s-a întâmplat și de această dată. A fost criticată pentru că poartă mereu peruci, oamenii din mediul online susținând că vedeta are grave probleme legate de podoaba capilară.

Discuțiile au ajuns și l-a Oana Roman, care s-a arătat deranjată de faptul că oamenii continuă să o jignească, fără să știe adevărul. Aceasta a recunoscut că are câteva probleme medicale în ceea ce privește părul și s-a arătat deranjată de faptul că a ajuns, din nou, subiect de discuție.

„Sunt în vacanță și nu vreau să mă enervez și să mă agit. Mai mult m-am amuzat foarte tare. Mi-a trimis cineva niște postări de pe un grup făcut de niște persoane care, după părerea mea, au serioase probleme mintale și psihice… care se legau de faptul că eu nu mai am păr în cap. Da, am această problemă, dar cred că este o problemă medicală deja și nu cred că este ok să ne batem joc de oamenii care au probleme”, a spus Oana Roman, pe InstaStory.

coral