News Flash:

Mai multe persoane din Dej au fost confirmate cu noul coronavirus după ce au participat la o întalnire religioasă.

1 Mai 2020
1918 Vizualizari | 0 Comentarii
izoleta 2

Cel puțin 10 romi, stabiliți în diferite zone ale orașului Dej, au fost confirmați pozitiv cu SARS-CoV-2 în ultimele zile.

Întâlnire religioasă a romilor

În ciuda restricțiilor de circulație, se pare că unii dintre aceștia au participat la o întâlnire religioasă.

De asemenea, alți cetățeni de etnie rromă – contacți ai celor confirmați deja – sunt internați în Spitalul Municipal Dej, fiind suspecți de infectare cu SARS-CoV-2, și așteaptă rezultatele testelor.

Aproape toți locuiesc cu copiii lor sau cu alte rude, iar autoritățile iau în calcul faptul că numărul infectaților cu COVID-19 ar putea să mai crească. Potrivit Dej24.ro, Forțele de ordine din Dej au fost deja mobilizate și se asigură că persoanele aflate la domiciliile bolnavilor – care sunt practic în autoizolare – nu părăsesc locuințele.

De asemenea, potrivit unor surse oficiale, contacții celor infectați urmează să fie testați în scurt timp.

Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor în urma unei adunări religioase cu 18 persoane. Este vorba despre întâlnirea religioasă la care au participat mai mulți rromi stabiliți în Dej, care ulterior s-au confirmat, rând pe rând, cu SARS-CoV-2.

Din informațiile noastre, întâlnirea a avut loc pe strada Pomilor din municipiul Dej.

„În data de 28.04.2020, a fost înregistrat dosarul penal nr. 333/P/2020, în care se desfăşoară urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 al. (2) Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, în 18.04.2020, în jurul orei 13:00, o persoană din localitatea Dej a organizat la o locuinţa altor persoane din localitatea Dej, o adunare religioasă. Din cercetările realizate până la acest moment, a reieșit că la adunare au participat aproximativ 18 persoane, atât adulţi, cât şi copii și că acestea erau de religie penticostală. Scopul întrunirii a fost unul religios.

În data de 28.04.2020, una dintre persoanele prezente la acea adunare a fost confirmată pozitiv în urma testării pentru virusul SARS – Cov- II. Faţă de celelalte persoane care au participat la adunarea religioasă s-a luat măsura izolării la domiciliu, autorităţile competente urmând să dispună și alte măsuri necesare combaterii răspândirii virusului”, a comunicatul parchetul.

Sursa: monitorulcj.ro

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1070 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031528 (s)