News Flash:

Oprescu rămâne în „vacanță” în Grecia. Care este portița legală găsită de fostul primar pentru a se sustrage de la pedeapsă

27 Iulie 2022
326 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Oprescu

Doctorul Sorin Oprescu poate sta liniștit de-acum, ca într-o vacanță permanentă în Grecia, unde a scăpat de controlul judiciar și nu mai are nicio restricție. Asta chiar dacă în România are de ispășit o condamnare de 10 ani și 8 luni de închisoare.  

Curtea de Apel de la Atena a refuzat însă să pună în aplicare mandatul european de arestare emis și să îl trimită la închisoare în țara noastră pe fostul primar al Bucureștiului. Regulile europene nu prevăd o altă cale de atac pentru statul român.

Curtea de Apel din Atena a decis ca fostul primar general al Capitalei să nu fie trimis în cătușe în România pentru a ispăși pedeapsa de 10 ani și 8 luni dată de Curtea de Apel București acum două luni.

Detenția într-o închisoare românească „îi va afecta sănătatea și așa șubredă”

Iar Oprescu nu va executa condamnarea nici într-o închisoare grecească. Medicul i-a înduplecat pe judecătorii greci, după ce s-a plâns că în România condițiile de detenție sunt inumane și că detenția într-o închisoare românească îi va afecta sănătatea și așa șubredă.

Ministerul Justiției susține că Oprescu a găsit o portiță legală ca să se sustragă de la executarea pedepsei.

Reacția Ministerului Justiției

„Ceea ce este valabil în materie de combatere a corupției și recunoaștere a executării hotărârilor judecătorești definitive penale într-un stat membru UE trebuie să fie valabil în orice stat membru al UE. Una dintre explicațiile unor abordări diferite din partea unor instanțe străine este neîncrederea în deciziile instanțelor române”, transmite Ministerul Justiției.

Decizia Curții de Apel din Atena nu este definitivă, dar este foarte puțin probabil să se schimbe

Decizia Curții de Apel din Atena nu este definitivă, insă surse judiciare elene susțin că procurorii greci fac foarte rar recurs în astfel de cazuri.

Potrivit legislației comunitare, deși este stat membru UE, Grecia nu mai are nici o obligație după ce a respins cererea autorităților române de predare a doctorului Oprescu.

În cazul Elenei Udrea de pildă, condamnată și ea la închisoare și prinsă în Bulgaria, instanța din țara vecină a admis cererea de predare, iar Udrea a fost adusă în cătușe până în țară, la Girurgiu.

În cazul lui Oprescu, vestea a fost transmisă oficial la Inspectoratul General al Poliției Române.

Chiar și așa, fostul primar al Bucureștiului rămâne pe lista urmăriților internațional și, dacă va ajunge pe teritoriul altui stat UE, ar trece prin aceleași proceduri, inclusiv ar putea fi arestat.

Dacă în Grecia poate merge la plajă fără riscul de a fi încătușat din nou, în țară avocații fostului primar au misiunea de a face tot ce este posibil legal pentru anularea condamnării. Așa că în numele fostului primar general al Capitalei a fost promovat un recurs în casație, o cale extraordinară de atac ce urmează să fie soluționată de Instanța Supremă.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1046 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030908 (s)