Listarea Hidroelectrica, cea mai mare din istoria Bursei de Valori București (BVB), este deja un succes, gradul de suprasubscriere fiind deja de peste 475%, doar din tranșa de retail. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) arată că această listare va aduce beneficii nu doar pentru BVB cu și pentru România, care începe să devină un pol de putere economică în regiune.

ASF a susținut de la început listarea exclusiv pe piața din România, lucru amintit și de președintele Nicu Marcu, într-o declarație la Digi24. “Autoritatea a susținut permanent ca listarea Hidroelectrica să fie numai în România. Am a avut încredere în piața din România, am avut încredere în faptul ca o să fie lichiditate în piață și acest lucru ni s-a confirmat. În urmă cu un an de zile, am tras acest semnal de alarmă, precizând că nu voi fi de acord decât cu o singură listare, iar aceasta să fie făcută în România. Automat, evaluarea Bursei va fi, cât de curând, refăcută și va trece la un alt stadiu de piață emergentă. Iar în acest context, marii investitori din Europa și nu numai din Europa vor veni către Bursa de Valori București, pentru că deja au încredere că Bursa de Valori București este mult mai mare decât până acum și  că lucrurile se vor schimba radical. Deja începem să devenim un pol de putere economică în toată această regiune “, a declarat oficialul Autorității.

Nicu Marcu, la Digi 24: ” În urmă cu un an de zile, am tras acest semnal de alarmă, precizând că nu voi fi de acord decât cu o singură listare, iar aceasta să fie făcută în România”

Listarea Hidroelectrica este deja cel mai mare IPO din istoria bursei de la București și unul dintre cele mai mari din Europa, de anul acesta. Gradul de suprasubscriere a depășit deja 475%, doar din tranșa de retail, ceea ce înseamnă că micii investitorii au cumpărat acțiuni de peste 6,2 miliarde de lei.

Prețul final în oferta Hidroelectrica a fost stabilit la 104 lei/acțiune. Fondul Proprietatea (ca vânzător) și Hidroelectrica au decis să realoce acțiuni din tranșa investitorilor investiționali, în final acestoa din urmă fiindu-le alocate 71,7 milioane de acțiuni, iar celor de retail peste 17,9 milioane de acțiuni.

Factorul de alocare pro rata calculat pentru tranșa investitorilor de retail este de 0,3209762650.

Adica, investitorii de retail primesc 32 de actiuni la 100 subscrise.

Investitorii Principali (așa cum sunt definiți în Prospect) au achiziționat în total echivalentul a 2,24 miliarde de RON în acțiuni la Prețul de Ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.

Decontarea va avea loc pe data de 10 iulie 2023. Admiterea și începerea tranzacționării pe BVB sub simbolul “H2O” va avea loc pe data 12 iulie 2023.

Cu o cifră de afaceri de 9,12 miliarde de lei și un profit de 4 miliarde de lei în 2022, Hidrolectrica este una dintre cele mai mari companii energetice din Europa de Sud-Est și este cel mai mare producător de energie electrică din regiune. Compania este furnizor de electricitate pentru sute de mii de clienți casnici și industriali.

“Acțiunile întreprinse în vederea dezvoltării pieței locale de capital au reprezentat un efort comun al Guvernului României, al Autorității de Supraveghere Financiară și al bursei locale și au vizat majorarea lichidității, diversificarea emitenților și constituirea unei baze mai largi a investitorilor prezenți la BVB, în acord cu Strategia pieței locale de capital.”, a transmis ASF imediat după aprobarea prospectului de listare.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară are în vedere identificarea tuturor instrumentelor și activităților care asigură premisele creșterii atractivității pieței de capital din România, cu respectarea corespunzătoare a principiilor de transparență și de protecție a investitorilor pe piața de capital, contribuind la îmbunătățirea cadrului de reglementare, în scopul simplificării accesului la piață, atât pentru emitenți, cât și pentru investitori. Obiectivele de dezvoltare a pieței locale sunt subsumate obiectivului național strategic al politicii externe de aderare a țării noastre la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”

Nicu Marcu, președinte ASF

În acest context, președintele Nicu Marcu apreciază că listarea exclusivă la București reprezintă un eveniment unic pentru piața românească de capital care își demonstrează astfel maturitatea.

După evaluarea statutului pieței locale de capital de către FTSE Russell, care a inclus deja România în indicele piețelor emergente începând cu septembrie 2020, listarea Hidroelectrica reprezintă un pas important în vederea îndeplinirii criteriilor setate de MSCI (Morgan Stanley Capital International) pentru promovarea pieței locale de capital la statutul de piață emergentă. coral