News Flash:

Romania a înregistrat al doilea cel mai mare deficit guvernamental din UE

26 Iulie 2020
639 Vizualizari | 0 Comentarii
62097872

Deficitul guvernamental al României în primul trimestru din 2020, conform datelor ajustate sezonier, a fost al doilea cel mai mare din UE (7,2% din PIB), după Malta (8,5%). Deficitul a crescut atât în zona euro cât şi în Uniunea Europeană, comparativ cu precedentele trei luni, pe fondul introducerii măsurilor de izolare de către statele membre. A treia cea mai mare creştere a deficitului a fost înregistrată în Belgia, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În Zona Euro, deficitul guvernamental a crescut de la 0,7% din PIB în trimestrul patru din 2019 până la 2,2% din PIB în primul trimestru din acest an, în timp ce în UE a urcat de la 0,7% din PIB la 2,3% din PIB. Este cel mai ridicat nivel al deficitului înregistrat în Zona Euro din trimestrul doi din 2015, transmite Agerpres.

În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat deficit guvernamental în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimele trei luni ale anului trecut s-a înregistrat în Malta (8,5% din PIB), România (7,2% din PIB, faţă de 3,5% din PIB în trimestrul patru din 2019) şi Belgia (6% din PIB). Un excedent guvernamental a fost raportat în Germania (1% din PIB), Olanda (0,8% din PIB) şi Luxemburg (0,1% din PIB).

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spunea, săptămâna trecută, că în acest an România nu va rămâne fără bani, ci dimpotrivă, „va rămâne un buffer considerabil pentru guvernul următor să finanțeze dezvoltarea viitoare”.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1389 (s) | 33 queries | Mysql time :0.056356 (s)