Prețurile pentru carnea de miel au crescut considerabil. La români, de pe masa de Paște nu trebuie să lipsească ouăle roșii, cozonacul și friptura de miel. Anul acesta, crescătorii autohtoni se laudă cu miei mai mari, dar și mai scumpi decât anul trecut. În medie, cam 5 lei /kilogram. Mult, spun unii, având în vedere că salariile și pensiile au fost înghețate. Rezonabil, spun alții, având în vedere că fac acest efort de cumpărare doar de Paște. ”Abia ne acoperim costurile”, se apără crescătorii care s-au confruntat cu multe lipsuri și o iarnă capricioasă.

Ferma din satul Șerbănești, comuna Rociu, una dintre cele mai mari din zona de sud a județului Argeș, aparține primarului care, din toamnă ,a ajuns deputat. Aurel Bălășoiu este și în Comisia de Agricultură și spune că știe care-s probleme crescătorilor de animale din țară. Anul trecut, crescătorii au fost afectați de pandemie, de seceta din vară și de subvențiile care nu au mai venit. Scumpirea cărnii de miel cu 5 lei /kg, adică un preț de 24-25 de lei, reflectă greutățile crescătorilor.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețurile vor crește. Seceta de anul trecut și lipsa subvențiilor duc la un preț mai mare. Am solicitat în Comisia de Agricultură plata subvențiilor la timp. Anul acesta vom avea un preț de 15 lei/kg în viu și un 24-25 de lei /kg carcasa. Cerere din piață există, putem să o onorăm, dar eforturile au fost mari. Am avut noroc cu ploile de primăvară, însă primăvara a venit greu anul acesta, spune Aurel Bălășoiu.

Ferma Rociu are peste 1000 de capete, majoritate oilor de reproducție fătând în iarnă câte 2 miei. Cei care au de suferit cel mai mult sunt ciobanii. Pentru că tinerii fug de această meserie, iar cei mai în vârstă, cu experiență, se plâng de salariile mici, 1500 de lei/lună, și de condițiile dure de lucru.

Vasile este cioban la Rociu de 15 ani. Zi și noapte păzește cele 1000 de oi, ajutat de doi câini. Dacă sălbăticiunile i-ar ataca stâna, anul acesta ar fi un an lucrat degeaba. Speră ca măcar cheltuielile să le scoată. Mieii sunt mai mari și un pic mai scumpi.

“Nu prea ajunge lumea pe la noi, cumpără de la samsari”

Anul ăsta, un miel ajunge de la 10 kg până la 15 kilograme. Un miel sănătos, gras, crescut eco. Dar nu prea ajunge lumea pe la noi. Cumpără de la samsari. Ministrul Agriculturii asta să facă, să ajute tinerii, să mâncăm carne românească.

Nea Nae, baciul stânii, îi sare în ajutor.

A fost o iarnă grea, cu ploi multe, frig, brumă. Ce să facem, mergem înainte.

Ciobanii nu au voie să vândă mieii direct de la stâne, pentru că nu au abatorizare și sunt nevoiți să meargă în piețe. Chiar și așa, oamenii preferă mielul românesc.

O să cumpăr miel, ca în fiecare an. La supermarket am văzut prețuri și de 45 de lei/kilogram, spune o gospodină.

O doamnă în vârstă, probabil pensionară, spune că va cumpăra jumătate de miel, dar va cumpăra.

Nici nu concep un Paște fără miel, o jumătate ne ajunge. Noi suntem în vârstă, tradiția trebuie păstrată.

Dacă oferta va depăși cererea, mai ales în locurile autorizate, este posibil ca, în ajunul Paștelui, prețurile să mai scadă puțin. coral