News Flash:

Kelemen Hunor anunta cum va vota UDMR la motiunea de cenzura

11 Iunie 2015
594 Vizualizari | 0 Comentarii
Kelemen Hunor
UDMR "nu ar fi ezitat niciun moment" sa voteze motiunea de cenzura, daca ar fi avut impreuna cu PNL toate voturile necesare schimbarii Guvernului, considera presedintele Uniunii, Kelemen Hunor. El crede ca este "exclus" ca voturile lipsa sa vina de la parlamentari ai Puterii.

Kelemen Hunor se arata sceptic fata de sansele motiunii de cenzura, care va fi dezbatuta vineri in Parlament: "Noi din Opozitie maine la motiunea de cenzura nu vom avea suficiente voturi si asta deja stim, cunoastem, e vorba de matematica, nu avem suficiente voturi pentru a darama Guvernul".

Liderul UDMR spune ca "sanctionarea Guvernului si critica Guvernului trebuie facuta si poate fi facuta, dar nu pe acel subiect central din motiunea de cenzura, votul prin corespondenta, pentru ca aici Parlamentul trebuia sa faca legea, nu Guvernul".

Kelemen Hunor precizeaza ca parlamentarii UDMR nu vor vota impotriva motiunii: "Nu vom vota impotriva motiunii de cenzura, asta este lucrul cel mai important. Probabil ca unii vor vota motiunea, altii se vor abtine, aici ramane la latitudinea fiecarui membru din grupurile noastre.

Daca am fi avut impreuna cu PNL-ul acele voturi prin care se poate schimba Guvernul, atunci nu am fi ezitat niciun moment sa mergem si in situatia in care nu suntem de acord cu anumite subiecte din motiunea de cenzura, spre un vot negativ si spre o alta majoritate. Dar, din pacate, lipsesc peste 58 de voturi pentru a schimba in acest moment Executivul".

Pe de alta parte, presedintele UDMR a spus ca "cea mai mare problema care se contureaza pentru Romania este o izolare treptata" si considera ca o solutie pentru iesirea din aceasta situatie ar fi fost o demisie a premierului Victor Ponta.

udmr pnl kelemen hunor opozitie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 33 queries | Mysql time :0.024021 (s)