News Flash:

Risky Business, primul fond de accelerare dedicat startup-urilor, in valoare de 250.000 euro, s-a lansat la Cluj

30 Ianuarie 2017
951 Vizualizari | 0 Comentarii
RiskyBusiness Sergiu Biris

Peste 30 dintre cei mai proeminenti oameni de afaceri din Transilvania au decis sa finanteze startup-uri accelerate la Cluj. Risky Business devine astfel primul program de accelerare din Romania care investeste in echipele selectate, avand la dispozitie 250.000 de euro pentru aproximativ 10-15 echipe in 2017. Printre investitori sunt nume precum Andrei Dunca, fondator LiveRail, companie achizitionata de Facebook cu 500 mil. dolari, Sergiu Biris, fondatorul Zonga & Trilulilu, Phillip Kandal, care si-a vandut compania catre Telenav cu 24 de mil. euro, Voicu Oprean, Marcel Anghel sau Calin Vaduva, fondatorii unora dintre cele mai mari companii de IT din Cluj.

Risky Business este fondat si condus de antreprenorii Radu Iuhas, Bogdan Colceriu, Vlad Iuhas, Jennifer Austin si Adrian Horotan, echipa care s-a remarcat prin rezultatele fara precedent pentru Romania, obtinute la Cluj cu programul de accelerare Spherik.

"Investesc in primul rand in echipa din spatele Risky Business. Am incredere ca majoritatea companiilor accelerate de ei vor face titlurile ziarelor in urmatorii ani", declara Sergiu Biris, fondatorul Zonga si Trilulilu.

Fondul de accelerare va investi pana la 20.000 de euro in circa 15 companii de-a lungul acestui an, iar cei peste 30 de investitori au sansa sa co-investeasca in oricare dintre acestea sume de pana la 100.000 de euro, alaturi de Risky Business.

Pe langa investitorii proveniti din IT, Risky Business reuseste sa atraga in acest fond si nume sonore din industrii traditionale, care cred in potentialul acestui demers, precum Dan Pitic, fondator Perpetuum, Marcelus Suciu, fondatorul lantului Marty Restaurants, Simion Muresan, fondatorul Electrogrup sau Andrei Trifan, detinatorul francizei Subway in Romania.

„Suntem mandri ca am reunit atat de multi investitori, diversi, cu experienta solida, care cred in viziunea noastra si in promovarea investitiilor locale. Desi diverse structuri dedicate startup-urilor din Romania reusesc sa atraga investitori straini, finantatorii vor sa fie aproape de startup-urile aflate la inceput. De aceea, dezvoltarea unei comunitati locale de investitori este cruciala pentru accelerarea dezvoltarii tehnologice a Romaniei", spune Jennifer Austin, co-fondator Risky Business.

Pentru a selecta companiile in care sa investeasca, Risky Business lanseaza un program de accelerare gazduit in Cluj Business Center, un epicentru al antreprenoriatului clujean. Programul culmineaza cu un Demo Day in cadrul Techsylvania, cea mai importanta conferinta din domeniul tehnologiei din Romania. Anul trecut, evenimentul l-a avut pe Tim Draper, unul dintre cei mai cunoscuti investitori la nivel mondial, ca membru al juriului care a evaluat startup-urile. Anul acesta se preconizeaza prezenta a peste 100 de investitori la eveniment.

„Risky Business nu este o simpla asociatie sau un grup de tip angel, ci o structura care vrea si poate sa investeasca imediat in startup-uri de valoare, atat resurse financiare cat si sustinerea celor peste 30 de investitori. Banii sunt in cont.  Acum asteptam startup-uri promitatoare", spune Bogdan Colceriu, co-fondator Risky Business.

Perioada de inscriere pentru programul de accelerare este deschisa pana pe 15 februarie, aplicatiile fiind evaluate pe masura ce sunt primite. Pe langa investitiile financiare, programul mai ofera ajutor substantial in ceea ce priveste produsul, intrarea pe piata, strategia si multe altele.

Pentru a aplica pentru finantare, startup-urile pot vizita  www.riskybusiness.ro.

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

RiskyBusiness_1
risky business calin vaduva sergiu biris marcel anghel
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1027 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021079 (s)