News Flash:

Romanii schimba portofelul cu smartphone-ul: Valoarea plaţilor cu mobilPay Wallet s-a dublat in primul trimestru

26 Aprilie 2016
481 Vizualizari | 0 Comentarii
mobilPay Wallet
Valoarea platilor cu portofelul digital mobilPay Wallet, dezvoltat de NETOPIA mobilPay, liderul pietei locale de payments, a crescut cu peste 100% in primele trei luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului precedent. Pana la finalul lui 2016, tranzactiile realizate cu portofelul digital vor depasi 1 milion de euro, conform estimarilor companiei.

Potrivit datelor NETOPIA mobilPay, din totalul romanilor care si-au instalat aplicatia, doua treimi detin dispozitive cu sistem de operare Android, iar restul iOS. insa, valoarea platilor de pe device-uri Apple este, in medie, cu 25% mai mare fata de cea inregistrata de pe smartphone-urile cu Android.


Informatiile analizate de companie mai arata ca, printre utilizatorii aplicatiei se afla si romani care folosesc portofelul digital inca de la lansare, din aprilie 2013. Mai mult, cea mai mare plata cu mobilPay Wallet a depasit 1.000 euro, fiind realizata de pe un dispozitiv cu sistem de operare Android.


"Avem utilzatori nu doar fascinati de inovatie, ci si foarte fideli. Am fost placut surprinsi sa descoperim ca unul dintre ei si-a inregistrat cardul in aplicatie inca de la bun inceput, din 2013, si a folosit mobilPay Wallet in fiecare luna. Un alt utilizator al wallet-ului cumpara cu el in fiecare zi. Chiar daca nu vorbim de sume foarte mari - majoritatea il foloste pentru facturi, masa de pranz la restaurant sau hipermarket - , observam obisnuinta de a utiliza un portofel digital, iar asta conteaza cel mai mult", declara Antonio Eram, CEO si Fondator NETOPIA mobilPay.


Potrivit acestuia, suma medie achitata cu mobilPay Wallet se ridica, anul acesta, la circa 85 de lei, iar cele mai multe plati din aplicatie sunt realizate de clienti ai ING Bank, locul doi in clasament fiind ocupat de cei ai Raiffeisen Bank. In ceea ce priveste tranzactia medie prin mobilPay Wallet inregistrata la hipermarket-uri si supermarket-uri, aceasta se ridica la circa 65 de lei.


Datele NETOPIA mobilPay mai arata ca, in orasele in care exista posibilitatea platii transportului in comun cu portofelul digital, respectiv Cluj-Napoca, Alba Iulia, Turda, Baia-Mare si Ploiesti, biletele de calatorie au fost cumparate exclusiv de cei care detin telefoane cu sistem de operare Android.


Lansata in martie 2013, aplicatia mobilPay Wallet este disponibila pentru telefoane smart, poate fi descarcata gratuit din Google Play si App Store si poate fi folosita pentru cumparaturi in toate hipermarket-urile si supermarket-urile Carrefour din tara, in magazinele Cora din Capitala, plata facturilor la utilitati, inclusiv intretinerea la blocurile de locuinte, reincarcarea cartelelor preplatite, plata notei la restaurant sau pentru produse si servicii furnizate de alti comercianti parteneri, online sau offline.


Dupa implementarea, in 2015, a platilor cu portofelul digital in hipermarket-urile Cora din Bucuresti, anul acesta inovatia mobilPay Wallet este disponibila si pentru clientii Carrefour din toata tara. Tot de anul trecut, romanii pot achita, prin aplicatia dezvoltata de NETOPIA mobilPay taxa de pod de la Fetesti, amenzile de circulatie, calatoriile cu mijloacele de transport in comun din Alba Iulia, Turda, Cluj-Napoca, Baia-Mare, respectiv Ploiesti, nota la restaurante sau serviciile de la saloanele de infrumusetare. Mai mult, incepand din decembrie 2015, locatarii a 21.400 apartamente, administrate de 316 asociatii de proprietari din Bucuresti, care colaboreaza cu Scomet, cel mai mare provider de servicii de administrare a blocurilor de locuinte din Capitala, pot plati intretinerea direct de pe smartphone, prin portofelul digital mobilPay Wallet.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

netopia mobilpay
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 33 queries | Mysql time :0.030918 (s)