News Flash:

Taximetristii clujeni, amenintati de un nou concurent. Taxify se pregateste sa intre pe piata clujeana

10 Decembrie 2017
2942 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6603 RON (0.0000)
USD: 3.9613 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Taxi Cluj

Dupa Uber, taximetristii clujeni ar putea infrunta un nou concurent, si anume platforma de ridesharing Taxify, anuntul despre lansarea aplicatiei si la Cluj fiind facut de catre CEO-ul startupului estonian, Markus Villig.

Antreprenorul etonian care si-a deschis afacerea in anul 2013, pe cand era in liceu, povesteste, in interviul video realizat de catre startupcafe.ro, ca a decis sa faca o aplicatie pentru transport de persoane in regim de ridesharing pentru ca era foarte nemultumit de serviciile de taxi din orasul sau, Tallinn. ”Firmele de taxi lupta impotriva interesului consumatorului” - crede Villig, care sustine ca uneori firmele de taxi reusesc sa covinga si politicieni sa puna bete in roate afacerilor de ridesharing, prin reglementari restrictive.

In interviul realizat de StartupCafe.ro la sediul Taxify de la Tallinn, antreprenorul de 23 de ani ne-a dezvaluit si procentul pe care DiDi, gigant mondial al ridesharingului, l-a preluat din afacerea lui, precum si indicii despre suma cu care au venit chinezii. Materialulele video contin si imagini din sediul Taxify.

StartupCafe.ro: Markus, ai infiintat Taxify cand aveai doar 19 ani. Cum este pentru un antreprenor sa-si faca start-upul la 19 ani?

Markus Villig: Bineinteles, e o provocare destul de mare pentru un tanar sa-si deschida o firma, cand nu ai bani, nu ai conexiuni, experienta. Deci, chiar trebuie sa muncesti din greu si sa fii foarte motivat. Acesta este singurul avantaj pe care il ai fata de companiile mari si de antreprenorii experimentati. De asta am inceput devreme, inca de la 16 ani ma duceam la tot felul de hackathoane, invatam de pe internet, incercam sa invat cum se construiesc produse bune, sa invat din experienta altora.

Asa ca la 19 ani aveam deja cativa ani de experienta on-line in ceea ce trebuia sa fac. Daca nu capatam aceasta experienta, probabil ca as fi esuat destul de usor.

StartupCafe.ro: In 2013, cand ti-ai deschis tu afacerea, si Uber era un startup. Ce te-a convins sa te indrepti catre o afacere in ridesharing?

Markus Villig: Am vrut sa rezolv o problema personala pe care o aveam. Cand eram student, la 19 ani, era foarte greu sa iei un taxi in Tallinn, experienta era oribila, trebuia sa suni mai multe firme de taximetrie, pierdeai timpul, te suprataxau, calitatea serviciilor era foarte slaba. Era o mizerie. Am considerat ca daca domeniul era atat de slab insemna ca aveam o oportunitate mare sa-l imbunatatesc eu. Daca era toata lumea multumita de serviciile de taxi de la bun inceput, probabil ca nu incepeam nici eu aceasta afacere.

StartupCafe.ro: Cum vezi viitorul Taxify si al afacerilor cu ridesharing, care sunt principalele provocari ale acestor modele de afacere?

Markus Villig: Eu cred ca principala noastra provocare este sa convingem tot mai multi oameni sa renunte la masinile personale si sa foloseasca platformele de ridesharing, ca pasageri. Noi credem ca fundamental aceasta este cea mai buna solutie de a te misca in oras. Deci oamenii n-ar trebui sa-si mai cumpere masini proprii, care pun presiune pe resurse si genereaza aglomeratie in trafic. Deci trebuie sa muncim sa convingem oamenii ca acesta este viitorul.

StartupCafe.ro: In Europa, aplicatiile de ridesharing se confrunta cu provocari de reglementare si cu o opozitie puternica din partea companiilor de taxi. Cum faceti fata acestor provocari?

Markus Villig: Cred ca principalul nostru atu este ca lumea constientizeaza ca acesta este viitorul. Vad o similitudine cu situatia in care acum zece ani companiile producatoare de combustibili fosili incercau sa convinga populatia ca nu exista incalzire globala si ca sunt un lucru bun carburantii. Tot asa, companiile de taxi isi dau seama ca aplicatiile de ridesharing sunt viitorul, dar tot incearca sa se opuna si inca mai reusesc sa convinga politicieni ca nu este asa. Dar eu cred ca este o batalie pe care o vor pierde si este doar o chestiune de timp.

StartupCafe.ro: Deci le-ai declarat razboi companiilor de taxi...

Markus Villig: As spune mai degraba ca noi ne batem pentru interesul consumatorilor, iar companiile de taxi lupta impotriva interesului consumatorilor.

StartupCafe.ro: De ce spui asta?

Markus Villig: Pentru ca firmele de taxi se lupta doar pentru ce le convine lor. Vor sa aiba cat mai putine masini, pentru a le ramane lor bani mai multi, in timp ce aplicatiile de ridesharing vor sa aiba inregistrate cat mai multi soferi si masini, pentru ca pasagerii sa poata chema o masina mai repede si mai ieftin. Cred ca este evident ca noi ne luptam sa aducem clientului un serviciu mai bun, iar firmele de taxi sunt impotriva.

StartupCafe.ro: Taxify s-a extins in 20 de tari, inclusiv Romania. Sunt provocari diferite pentru afacerile ridesharing in Europa, America, Africa?

Markus Villig: Sigur, sunt provocari foarte diferite in fiecare tara. De exemplu, in Africa se pune accentul pe cerintele de calitate si de siguranta, iar noi introducem diferite metode de a notifica politia daca sunt incidente. In schimb, in Europa nu se pune accent pe asta. Aici, problemele sunt mai mult pe partea de reglementare. Deci fiecare tara este diferita, pentru ca transportul are probleme de rezolvat la un nivel foarte local.

StartupCafe.ro: Și cum faceti fata acestor diferente? Sunt provocari in a adapta modelul de business la fiecare tara?

Markus Villig: Sigur. De asta si avem echipe locale. In fiecare tara in care operam, avem o echipa locala, care intelege piata, vine cu idei noi si asta este singura cale sa autohtonizam produsul si sa avem succes acolo.

StartupCafe.ro: In august, Taxify a anuntat acel parteneriat strategic cu DiDi, compania-gigant de ridesharing din Asia. Care este situatia curenta a acestui parteneriat?

Markus Villig: DiDi este cea mai mare companie de ridesharing din lume, intermediaza zeci de milioane de curse pe zi si, evident, pe partea operationala si tehnologica sunt foarte avansati. In acest parteneriat beneficiem de foarte multa experienta de business, invatam cele mai bune practici si le aducem in aceasta parte a Europei si in lume si ne imbunatatim produsele.

StartupCafe.ro: In Bucuresti, unde locuiesc eu, am prieteni care folosesc atat Taxify, cat si Uber, sau numai Taxify ori numai Uber. Care sunt principalele tale avantaje competitive?

Markus Villig: Sunt foarte multe, depind de tara. Unul dintre principalele lucruri pe care ne concentram noi este sa adaptam produsul la situatia locala. De exemplu, introducem metode de plata locale. In Kenya avem M-Pesa, care este cea mai folosita metoda de plata acolo. Și in tarile baltice avem plati Telecom. Deci sunt astfel de mici lucruri pe care oamenii le apreciaza. Dar, in general, ceea ce este comun pe toate pietele este ca soferii castiga mai bine cu Taxify. Asta ne ajuta sa atragem cei mai buni soferi si sa aducem la noi mai multi conducatori auto decat celelalte platforme, ceea ce inseamna ca vei chema mai repede o masina cu noi.

StartupCafe.ro: Am observat ca voi scadeti frecvent preturile pentru pasageri, in Bucuresti, de exemplu. Cat este de sustenabila aceasta tactica, pe termen lung?

Markus Villig: Noi suntem un marketplace, deci conectam soferii cu pasagerii. Și, de obicei, ceea ce se intampla cu marketplace-urile este ca pornesc mai greu, pentru ca au nevoie de o masa critica de utilizatori de ambele parti. Asta inseamna ca ai nevoie sa investesti bani in primele 6-12 luni, pentru a construi acest marketplace, astfel incat sa fie intotdeauna masini suficiente si pasageri suficienti pentru soferi. Asadar trebuie sa avem o investitie initiala si, odata construit marketplace-ul, devine sustenabil.

StartupCafe.ro: Din aceasta perspectiva, care este parerea ta despre piata romaneasca, pentru Taxify?

Markus Villig: Eu cred ca Romania are un potential uimitor de crestere. Noua ne merge cel mai bine in tarile in care oamenii nu sunt multumiti de optiunile de transport pe care le au. De exemplu, daca masinile sunt scumpe sau daca traficul este aglomerat in orase sau daca transportul public nu este tocmai minunat, atunci ridesharingul este o alternativa minunata, pe care oamenii chiar doresc sa o foloseasca.

Daca ma uit la Bucuresti, este un oras mare, cu aglomeratie in trafic, iar multi oameni nu mai vor sa-si cumpere masini. Deci este o buna sansa sa foloseasca serviciile noastre, care pot fi mult mai convenabile si, pe termen lung, chiar mai ieftine.

StartupCafe.ro: Dar ce ne poti spune despre public, cat de deschisi sunt romanii sa foloseasca aplicatii ca Taxify sau Uber?

Markus Villig: Chiar am fost surprinsi de cat de bine am fost primiti in Romania. Este una dintre pietele noastre europene cele mai mari. Sunt sute de mii de oameni care folosesc aplicatia noastra in fiecare saptamana (curse, mai probabil - n.r.). Cea mai mare diferenta pe o vedem in Europa de Est este ca lumea prefera sa achite cash si numai o mica parte foloseste cardul. Dar in Romania este exact invers, toate cursele se platesc electronic, ceea ce nu prea vedem in Europa de Est.

StartupCafe.ro: Cati soferi aveti inrolati pe Taxify in Romania?

Markus Villig: In acest moment avem in jur de 3.000 de soferi in Bucuresti. Suntem prezenti doar in Bucuresti, dar cautam sa ne extindem in urmatoarele orase, pregatim lansari. Deci avem in jur de 3.000 de soferi si cateva sute de mii de pasageri.

StartupCafe.ro: Unde planuiti sa va extindeti in Romania?

Markus Villig: In mod logic, ne propunem sa ne extindem in orasele cele mai mari, unde sunt cele mai bune oportunitati sa rezolvam niste probleme de acolo. O alta conditie este ca reglementarile sa ne permita sa ne extindem acolo.

StartupCafe.ro: De exemplu, la Cluj, Timisoara...?

Markus Villig: Clujul, in mod clar, este primul pe lista.

StartupCafe.ro: Uber, de exemplu, s-au extins la Cluj, Brasov, Timisoara. Intrati in aceasta competitie cu ei, unde se duc, mergeti dupa ei sau aveti alta tactica?

Markus Villig: Noi mergem in orasele cele mai mari. Ca este sau nu altcineva acolo pentru noi este mai putin important. Ceea ce conteaza este ca sunt orase mari si ne dau ocazia sa aducem valoare acolo si, de asemenea, important este ca reglementarile sa permita ridesharingul.

StartupCafe.ro: Odata, un utilizator al Uber si al Taxify, care este antreprenor, mi-a spus ca uneori prefera sa foloseasca Uber, pentru ca Taxify nu-i permite sa plateasca pe firma sa, pentru a-si deduce cheltuielile. Cum raspunzi acestor critici, as putea spune?

Markus Villig: Astazi, noi ne concentram foarte mult pe piata consumatorilor (in Romania - n.r.), construim un serviciu pe care oamenii sa-l foloseasca zi de zi. Dar in multe alte tari avem un produs si pentru piata de business, care le permite firmelor sa il foloseasca pentru angajatii lor. Asta este ceva pe care vrem sa-l aducem anul viitor si in Romania.

StartupCafe.ro: Markus, am observat ca multi soferi folosesc ambele aplicatii, Taxify si Uber. Cum vezi asta, concurati pentru acelasi sofer?

Markus Villig: Ei bine, din perspectiva unui sofer este foarte logic. El vrea intotdeauna sa-si maximizeze veniturile si cu cat mai multe aplicatii foloseste cu atat mai multe curse primeste. In acest sens, noi intelegem asta perfect si o primim bine, este OK. Ceea ce incercam noi sa facem este sa ne asiguram ca soferii fac mai multi bani cu noi, intotdeauna. Asa ca la fiecare cursa, ei fac mai multi bani, de aceea cei mai multi prefera sa conduca cu Taxify decat cu alte platforme.

StartupCafe.ro: Deci aveti acest razboi, Taxify cu Uber, pe smartphone-urile soferilor si voi incercati sa aduceti venituri mai mari fiecarui sofer...

Markus Villig: Da, bineinteles, cred ca asta este valabil in orice alt domeniu. Daca vrei cei mai buni soferi, trebuie sa ai cele mai bune conditii. Ceea ce vor soferii este venitul lor si noi ne concentram pe a le aduce cele mai bune venituri.

StartupCafe.ro: Da, dar in acelasi timp pasagerii au parte de preturi mai mici cu Taxify, deci te mai intreb o data, cat este de sustenabila aceasta strategie pe termen lung?

Markus Villig: Sigur, depinde de noi comisionul pe care il percepem la fiecare cursa. Fundamental, noi suntem foarte eficienti in a potrivi soferii si pasagerii, astfel incat sa obtinem o mica parte din fiecare cursa. Bineinteles, daca noi luam o felie mai mica, raman bani mai multi soferului, iar pasagerul trebuie sa plateasca mai putin. Ne este tot mai clar ca avand un model de business cat mai suplu ne permite sa oferim cel mai bun produs.

StartupCafe.ro: Cand intrati pe o piata, care sunt implicatiile? De exemplu, cand ati venit in Bucuresti, ce ati facut?

Markus Villig: Cum ne lansam intr-un oras este destul de simplu. Dureaza cateva luni. Angajam o echipa locala, de 3-5 oameni, ei fac cercetare de piata, ei inteleg unde este potentialul adevarat pentru a aduce valoare, ce tip de produs ar trebuie sa lansam, vorbim cu soferii, cu flote si incepem sa asamblam o flota. De obicei asta dureaza una-doua luni si pe urma lansam serviciile pentru clienti. Dupa ce ne-am asigurat ca avem suficienti soferi sa acopere orasul.

StartupCafe.ro: Din aceasta perspectiva, cand ati venit in Bucuresti, care au fost principalele provocari?

Markus Villig: Cea mai mare provocare a fost intotdeauna sa strangem o flota buna de masini si soferi, care pot sa ofere calitate buna si sa fie disponibili. De regula, acesta este cel mai mare efort. A doua provocare este de obicei pe partea de tehnologie, sa intelegem orasul, sa ne asiguram ca avem cele mai bune harti, ca avem locurile de top, ca navigatia merge bine, ca suportam toate monedele, metodele de plata si asa mai departe.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

taxi cluj taxify ridesharing cluj
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1044 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018898 (s)