News Flash:

Trei sfaturi pentru a scapa de obiceiul de a intarzia

26 Iulie 2015
817 Vizualizari | 1 Comentarii
ceas
•  Sa-i spui unei persoane care intarzie ca trebuie sa ajunga la timp, e ca si cum i-ai spune cuiva care e la dieta sa nu mai manance atat de mult • Potrivit unui profesor de psihologie de la Universitatea din San Diego, intarzierea este un obicei foarte greu de eliminat, avand la baza trasaturi de caracter bine inradacinate
 
Un studiu recent arata ca oamenii care intarzie in mod regulat prezinta anumite tipare, printre care amanarea sarcinilor, probleme in ceea ce priveste controlul de sine si simptome ale deficitului de atentie, aceste nereguli putand fi, insa, combatute prin schimbarea unor aspecte din stilul de viata. Inainte sa scrie cartea "Sa nu mai intarzii niciodata / Never Be Late Again”, consultantul in management Diana DeLonzor intarzia de fiecare data. "Nu conta la ce ora ma trezeam. Puteam sa fiu in picioare la 6 si tot sa intarzii la birou la 9", isi aminteste. Era admonestata la munca, a rupt prietenii, iar sotul ei punctual era mereu suparat pe ea, scrie Huffington Post. "Cei mai multi oameni chiar urasc sa intarzie si au incercat de multe ori sa gaseasca o solutie", spune DeLonzor. "Oamenii punctuali inteleg gresit. Ei sunt de parere ca tine de control, sau ca esti egoist sau nepasator (cand intarzii - n.r.). Dar problema este mult mai complexa decat pare". Sa-i spui unei persoane care intarzie ca trebuie sa ajunga la timp e ca si cum i-ai spune cuiva care e la dieta sa nu mai manance atat de mult, explica Diana. In plus, potrivit unui profesor de psihologie de la Universitatea din San Diego, intarzierea este un obicei foarte greu de eliminat, avand la baza trasaturi de caracter bine inradacinate. In urma experimentului pe care DeLonzor l-a facut pe 225 de oameni la Universitatea de Stat din San Francisco, a descoperit ca 17 la suta dintre ei intarziau in mod obisnuit. Acestia prezentau afectiuni de anumite tipare. Aveau tendinta de a amana in mod repetat lucrurile pe care le aveau de facut, au demonstrat dereglari in mentinerea controlului (mancau si beau prea mult, mergeau la jocuri de noroc si faceau cumparaturi in mod impulsiv) si au aratat simptome ale deficitului de atentie, precum agitatia si probleme de concentrare.

Cum sa combati obiceiul de a intarzia

Pauline Wallin, doctorand si psiholog la Camp Hill, Pennsylvania, spune ca este important sa stabilesti termene non-negociabile, "ca o promisiune pentru sine". Poti incepe cu ceva usor de respectat, cum ar fi sa promiti ca nu mai apesi pe butonul "snooze" cand auzi alarma a doua zi - nici macar o data. "Daca nu poti sa iti asumi o astfel de responsabilitate", avertizeaza aceasta, "nu esti gata sa abordezi problema intarzierii".

Invata din nou sa iti cuantifici timpul. Pentru fiecare zi, in doua saptamani, noteaza fiecare lucru pe care il ai de facut si cat timp consideri ca necesita. Cronometreaza-te in timp ce parcurgi lista (dusul si imbracatul, micul dejun, condusul pana la munca, spalatul vaselor) si scrie timpul exact pe care l-a ocupat fiecare actiune. Multe persoane au anumite intervale de timp stabilite in minte care pur si simplu nu sunt realiste. Doar pentru ca o data, acum cinci ani, ai ajuns la munca in 12 minute nu inseamna ca vei avea nevoie de fiecare data de 12 minute ca sa faci acest lucru.

Nu planui niciodata sa ajungi exact la timp. Oamenii care intarzie au de gand sa ajunga la fix, evitand astfel sa lase timp pentru neprevazut. De exemplu, daca trebuie sa fii la munca la 9, presupui ca dureaza exact 12 minute ca sa ajungi la serviciu, asa ca pleci la 8:48. Daca pierzi un singur semafor sau daca trebuie sa te intorci din drum ca sa iei umbrela, devine imposibil sa mai ajungi la timp. Nu lasa totul la voia intamplarii. Cel mai simplu este sa planuiesti sa ajungi peste tot cu 15 minute mai devreme.

Obisnuieste-te sa astepti. Daca simplul gand de a ajunge oriunde inainte de ora stabilita te nelinisteste, planuieste sa faci ceva in timpul respectiv. Ia o revista la tine sau vorbeste la telefon cu un prieten pe care nu l-ai mai sunat de mult. Trebuie sa fie ceva specific si captivant, astfel incat sa fii chiar motivat sa ajungi mai devreme.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

amanarea sarcinilor pauline wallin camp hill pennsylvania planuieste
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0996 (s) | 32 queries | Mysql time :0.041224 (s)