News Flash:

Vezi care sunt locurile de munca cele mai vanate de clujeni

21 Mai 2013
658 Vizualizari | 0 Comentarii
Contrar asteptarilor, clujenii se inghesuie si pentru obtinerea locurilor de munca din categoria celor cu liste lungi de cerinte si cunostinte, „neglijand” job-uri „accesibile”. Concluzia se desprinde dintr-un top al celor mai cautate de la nivel local in ultimele sapte zile utilizand datele publicate de portalul Bestjobs.ro, potrivit monitoruldecj.ro.

Pe prima pozitie se plaseaza un post de consilier suport tehnic relatii clienti oferit de call center-ul unei firme de telecomunicatii. In cateva zile de la postare au aplicat peste 400 de persoane, angajatorul cerand cunostinte de networking, cunostinte legate de servere de mail, precum si pachetul Microsoft Office „la degetul mic”. Desi nu e prezentata si oferta salariala, potrivit informatiilor Monitorul, castigurile depasesc 1.500 de lei net.

Interes crescut s-a manifestat si pentru un job de responsabil achizitii, furnizat de o companie locala de IT. Promisiunile de recunoastere a performantelor,  de integrare intr-o companie extrem de dinamica si in continua crestere, precum si beneficiile „sportive/medicale”, par a fi fost suficiente pentru a starni interesul a peste 300 de clujeni in mai putin de o saptamana de la publicarea anuntului.

Pe ultimul loc al podiumului se situeaza un post de manager de proiect, oferit de Bosch. Oferta a inregistrat un numar impresionant de aplicatii, in doar cateva ore de la postare, mai bine de 250 de persoane depunandu-si CV-urile cu ajutorul platformei on-line. Si de aceasta data cunostintele cerute nu sunt la indemana oricui: diploma de masterat in inginerie electrica si mecanica, intre trei si cinci ani de experienta in management de proiect, „de preferat in industria automobilelor”.

Cu mai putin succes „la public”

Fara cerinte, dar si cu putine CV-uri colectate este un post de casierita sala jocuri. In trei zile au aplicat doar 13 persoane. De la fel de „mult” succes, comparativ cu primele clasate, se bucura si un job de manipulator marfuri. Angajatorul cere minim 8 clase, disponibilitate de a lucra in schimburi; disponibilitate de a efectua munca fizica si abilitati de comunicare, insa  areusit sa contabilizeze doar 20 de CV-uri in ultimele zile.

Peste 13.000 de clujeni isi cauta loc de munca

Conform ultimelor statistici publicate de Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (ANOFM), numarul somerilor din judet depasea 13.000 de persoane la sfarsitul lui martie, procentul persoanelor in cautarea unui job din total forta de munca activa la nivelul judetului Cluj fiind de 3,95%.

clujenii consilier microsoft office bosch anofm
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0823 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011614 (s)

loading...