Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, a făcut la România TV un apel către toţi oamenii să respecte regulile de izolare pentru că va fi “mai rău ca în Italia” din cauza înmulţirii numărului infectărilor cu noul coronavirus. Mai mult, el avertizează că sistemul medical se va prăbuşi şi e posibil “să sunaţi la 112 şi nu o să aibă cine să vină să vă salveze”.

Dr. Cristian Oancea a declarat că oamenii nu au respectă regulile de izolare, în ciuda aplicării interdicţiilor prin ordonanţa militară.

“Ne aşteptăm să fie mai rău ca în Italia. Avertizăm asupra acestui lucru. Mai avem o săptămână, o săptămână şi jumătate, timp în care ne mai putem pregăti. Dacă în această perioadă de timp nu vom face rost de medicamente, echipamente şi teste o să avem o soartă mult mai dificilă decât a colegilor din Italia.

Noi nici nu am început să urcăm pe vârf, pe curbă, şi sistemul deja cedează”, a precizat dr. Oancea, la România TV.

Medicul a afirmat că “trebuie să avem o foarte mare responsabilitate şi rugăm lumea la izolare socială, să ne mai dea un timp de două săptămâni ca să fim pregătiţi la ce va urma”.

“Am în Terapie Intensivă intubată şi aprope în comă o femeie de 32 de ani, tânără, care nu ştiu dacă mai apucă ziua de mâine. Acest exemplu trebuie să fie elocvent. Nu atacă doar oamenii în vârstă. Avem oameni de 40 de ani, de 50 de ani. Nu doar oameni de 70-80 de ani”, a spus directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara.

Deşi au fost mobilizaţi militari şi jandarmi, medicul susţine că în continuare este prea multă lume pe stradă.

“Vedem peste tot, în oraşele mari şi în mediul rural, că nu se respectă carantina. Vedem aceşti vectori purtători care nu respectă carantina. Circulă peste tot şi infectează în continuare. Se duc la clincii particulare. Nu se declară. Infectează personalul medical. Nu avem nicio urmă de responsabilitate”, a afirmat medicul.

Cristian Oancea a cerut să fie instituite măsuri draconice pentru că sistemul medical din România nu poate face faţă unui număr mare de infectări cu noul coronavirus.

“Noi nu ne putem compara cu Italia. La noi când va fi implozie, nici nu o să mai vină la spital. (…) Îmi asum: o să ne confruntăm cu o stare mai rea decât în Italia.

Să dea Dumnezeu să nu picăm! Dacă noi vom pica, o să sunaţi la 112 şi nu o să aibă cine să vină să vă salveze. Mare atenţie! Mare responsabilitate! Puteţi să circulaţi, vă asumaţi faptul că sistemul medical va cădea şi nu o să mai aveţi cine să vă trateze”, a avertizat medicul pentru romaniatv.net