Peste 5 ani, Clujul ar putea deveni primul județ românesc care să aibă toată populația racordată la rețelele de apă potabilă și canalizare.

Două proiecte-mamut semnate în 2017 și 2018 de companiile de apă din județ, în valoare de jumătate de miliard de euro, din care 85% fonduri europene, vizează racordarea a 175 de localități din Cluj și Sălaj. Apa va fi captată din râurile Someș și Arieș.

Proiectele de 150 de milioane de euro, respectiv 175 de milioane de euro, din care 85% fonduri europene venite prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Majoră (POIM), sunt implementate de Compania de Apă Arieș SA, pentru localitățile aflate în arealul Turda-Câmpia Turzii, și de Compania de Apă Someș SA, pentru cea mai mare parte a județului, plus județul Sălaj. La finalul celor două proiecte, în 2023, nu ar trebui să mai existe localități peste 50 de locuitori fără apă curentă, și aglomerări de peste 2.000 de locuitori, fără apă curentă și canalizare.

În județul Cluj există două companii publice care gestionează sistemele de apă-canal, întrucât județul se întinde pe două bazine hidrografice distincte, Someș-Tisa, respectiv Mureș, acesta din urmă prin afluentul Arieș.

Pe Arieș

Primul proiect semnat a fost cel care vizează zona Turda-Câmpia Turzii, pe 18 decembrie 2017. Fiind vorba de unul dintre primele proiecte contractate prin POIM 2014-2020, acesta a avut parte de o festivitate, la București, la semnare luând parte și premierul de atunci, Mihai Tudose.

Investiția are o valoare de peste 700 milioane lei (151,3 milioane de euro), fără TVA, dintre care aproape 600 milioane lei fonduri europene, și presupune lucrări de extindere și îmbunătățire a infrastructurii din sectorul de apă și apă uzată pentru peste 100.000 de locuitori. 67,3 milioane de euro vizează rețelele de apă potabilă, iar 84 de milioane, sistemul de canalizare. Localitățile vizate sunt 15, dintre care două municipii și 13 comune: Turda, Câmpia Turzii, Aiton, Călărași, Ciurila, Iara, Luna, Mihai Viteazu, Moldovenești, Petreștii de Jos, Ploscoș, Săndulești, Tureni, Tritenii de Jos și Viișoara.

În cadrul acestui proiect, la sfârșitul lui octombrie 2018 au fost semnate primele două contracte de lucrări. Este vorba de cel care vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în municipiul Turda, zona de nord, respectiv în municipiul Câmpia Turzii.

Primul are o valoare de 45,3 milioane de lei, fără TVA, iar durata de execuție este de trei ani și o lună, iar al doilea este în valoare de 67,6 milioane de lei, fără TVA, cu aceeași durată de execuție.

La finalul întregului proiect, gradul de conectare la rețelele de apă va crește de la 84% până la 100%, iar rata de colectare și epurare a apei uzate de la 66% până la 95% în aria de operare, și până la 100% în aglomerările de peste 2.000 de locuitori.

Potrivit estimărilor oficiale de la data semnării, implementarea proiectului, inclusiv notificarea defectelor, se va finaliza în 2023, an în care toate sistemele de alimentare cu apă și aglomerările incluse în proiect vor fi conforme cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman și epurarea apelor uzate, arată clujul.ro

Pe Someș

În restul județului, un alt proiect vizează același domeniu, al extinderii și modernizării rețelelor de distribuție a apei și de canalizare. Astfel, la începutul acestei luni, Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș SA au anunțat semnarea unui contract în valoare de 355,6 milioane de euro, cea mai mare finanțare europeană obținută vreodată de un operator de servicii din România în perioada post-aderare, după cum declară președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Proiectul vizează nu mai puțin de 174 de localități din județele Cluj și Sălaj, prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, și, respectiv, prin asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 persoane. „În acest fel, peste 240.000 de locuitori din cele două județe vor beneficia, în plus față de momentul actual, de apă potabilă furnizată în regim centralizat, respectiv 72.000 de persoane vor fi racordate la rețeaua de canalizare”, se arată într-un comunicat de presă al CJ Cluj.

Astfel, procentul de locuitori racordați la sistemul centralizat de furnizare a apei potabile ar urma să ajungă, în județul Cluj, la cca 99,14%, iar cel de racordare la canalizare, la peste 97,5%.

Investițiile propuse se vor derula în 76 localități în județul Cluj, acestea fiind în valoare de 175,5 milioane de euro, și 98 de localități în județul Sălaj. Începerea efectivă a lucrărilor este preconizată să aibă loc în primăvara anului 2019.