Agenția de consultanță de proprietate intelectuală TAS, o companie cu 10 ani de experiență în domeniul proprietății intelectuale, anunță desfășurarea unui program de susținere a firmelor în asigurarea protecției proprietății intelectuale și de recuperare a investițiilor prin granturi europene. Până în prezent, Agenția TAS a colaborat cu numeroși clienți pentru obținerea unui număr de 100 de vouchere de proprietate intelectuală, în valoare totală de 150.000 de euro.

La începutul acestui an, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și Comisia Europeană au lansat un fond pentru a sprijini eforturile de protecție a proprietății intelectuale a IMM-uri, cu o valoare totală de 47 milioane de euro. Acest fond are scopul de a ajuta firmele mici și medii afectate de pandemia de COVID-19 să se redreseze prin facilitarea tranzacției lor în mediul digital. De asemenea, ajută și în ceea ce privește protecția activelor de proprietate intelectuală, a brandurilor și invențiilor.

„Proprietatea intelectuală a devenit în ultimii ani un aspect tot mai important pentru companiile din România. La nivel fundamental, acestea au înțeles că nu pot să-și aleagă un nume sau un logo aleatoriu, deoarece riscă să încalce dreptul de proprietate a unei alte organizații. În mod similar, ele au urmărit să-și protejeze brandul sau invenția și să evite orice posibil furt intelectual prin înregistrarea mărcii sau a brevetului. Acest fond le oferă posibilitatea să realizeze aceste acțiuni și, mai mult decât atât, să obțină restituiri parțiale ale sumelor investite”, afirmă Adina Țimonea, avocat specializat în drept comercial și fondator Agenția TAS.

Suportul acordat privește rambursări ale taxelor percepute de către diverse oficii de proprietate intelectuală la nivel național, european și internațional, pentru 3 categorii principale de servicii. În primul rând, se oferă o restituire de 75% la oficiile naționale și europene de proprietate intelectuală pentru procedurile de înregistrare a mărcilor, desenelor și modelelor industriale. La același serviciu pus la dispoziție de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale, procentul este de 50%.

Același procent de 50% este valabil și în cazul înregistrării brevetelor la oficiile naționale, în timp ce pentru un audit de proprietate intelectuală, prin serviciul de IP Scan, se poate obține o rambursare de 90% a taxelor percepute.

Pentru a beneficia de aceste restituiri, firmele trebuie să depună un dosar la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. În cazul acceptării acestuia, selectarea se va face în ordinea în care au fost depuse dosarele. În obiectivul de a sprijini eforturile de protejare a proprietății intelectuale și de a garanta obținerea finanțării, Agenția TAS poate prelua toate responsabilitățile aplicării pentru un grant european.

„Apelând la Agenția TAS, companiile se pot asigura că dosarul lor conține toate documentele și informațiile necesare, în scopul asigurării succesului aplicației. Mai mult, ele au siguranța că tot procesul decurge corespunzător și că orice eventuală problemă este rezolvată rapid. Până în prezent, am reușit să obținem pentru clienții noștri un număr de 100 de vouchere, în valoare de 1500 de euro fiecare, adică un total de 150.000 de euro ca fonduri nerambursabile pentru serviciile de proprietate intelectuală”, a adăugat Adina Țimonea.

Despre Agenția TAS

Agenția TAS este o companie cu 10 ani de experiență care oferă suport juridic și îndrumare în protejarea drepturilor de autor și de creație intelectuală, deținând titlul de reprezentanți în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și fiind autorizați la nivel național de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Echipa TAS este alcătuită din avocați specializați în domeniul proprietății intelectuale și în dreptul comercial, cu o vechime de peste 12 ani în domeniu, care oferă clienților servicii complete la standarde ridicate. Prin intermediul departamentului de proprietate intelectuală, oferă suport juridic și îndrumare în protejarea drepturilor de autor și de creație intelectuală, prin înregistrarea lor la nivelul Uniunii Europene (mărci, brevete, logo-uri, expresii).

Membrii Agenției TAS dețin titlul de reprezentanți în fața Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și sunt autorizați la nivel național de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

De asemenea, sunt membri ai AIPPI (Asociaţia Internaţională pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale), care este cea mai importantă organizație internațională dedicată dezvoltării și îmbunătățirii regimurilor legale pentru protecția proprietății intelectuale (PI).