Horseville Festival este acel evenimnent unic și suficient de îndrăzneț, despre care vorbesc toți. Îmbină cu succes sportul ecvestru, un sport elegant, dedicat odinioară cavalerilor, cu o serie de activități speciale și show-uri ecvestre, și ideea de picnic cu familia și prietenii, toate într-un cadru istoric, feeric, la Castelul Bánffy din Bonțida, Cluj.

Evenimentul se va desfășura timp de trei zile, în jurul competiției “Cupa Federației Ecvestre Române la Concurs Complet”, competiție în care aproximativ 100 de sportivi și caii lor se vor întrece în cadrul probelor de sărituri peste obstacole, dresaj ecvestru și cross country.

Este dedicat familiilor. Chiar dacă Horseville Festival este dedicat sportului ecvestru, el este conceput pentru familii, copii și prieteni.

Activități pentru copii. Astfel că îi așteaptă pe cei mici în zonele special amenajate pentru ei, unde și s-au pregătit deja o mulțime de activități pentru ei!

Locuri de joacă, petting zoo unde copiii pot interacționa cu animalele, plimbări cu ponei sau trăsura, facepainting, baloane uriașe de săpun, slime, string art, pictură, statui vivante și clovni veseli, tiroliană, tir cu arcul, spectacole zilnice de teatru, animație cu personaje și, nu în ultimul rând, un orășel gonflabil unde cei mici pot să țopăie cât îi țin picioarele! Dar acestea sunt doar câteva dintre lucrurile care-i așteaptă! Mai multe surprize descoperă la eveniment!

Activități pentru adulți. Adulții vor avea parte de zona de food trucks, plină de specilități memorabile, sesiuni de wine and beer tasting, muzică live, activități cu tiroliana, tir cu arcul, aruncatul la țintă, pot asista la sesiuni de dresaj canin și păsări de pradaă, expoziții de șei din toată lumea, expoziții de artă, demontrații de dresaj ecvestru natural sau cascadorii călare și muzică live!

Detalii despre activitățiile pentru copiii, dar și pentru cele de oameni mari, găsiți pe www.horseville.ro.

Bilete aici, pe www.bilete.ro. Online sunt la preț mai mic decât la intrare în festival.