În zona Pieței Avram Iancu, în cursul nopții, o magistrală s-a spart. Apa a țânșnit cu putere și a inundat șoseaua. În aceste moment, muncitorii Companiei de Apă Someș SA lucrează pentru remedierea problemei. Aceștia anunță că cel mai probabil avaria va fi remediată până sâmbătă seara, iar după aceea, se va putea lucra la reabilitarea carosabilului.

„Estimările inițiale în ceea ce privește perioada de intervenție la remedierea avariei din Piața Avram Iancu au fost devansate. Stadiul actual al lucrărilor ne permitem să apreciem că intervenția pentru remedierea avariei se va putea finaliza până sambata seara,  după care va urma o perioadă de cca. 10 ore pentru reumplerea și spălarea sistemului astfel încât duminică dimineata strada să poată fi predată  firmei cu care Compania are contract pentru refacerea carosabilului”, au transmis reprezentanții Companiei de Apă Someș SA.

De asemenea, apa nu va fi întreruptă, dar sunt șanse ca aceasta să aibă o turbiditate crescută.

„Urmare a intervenției la avaria majoră din Piața Avram Iancu și a manevrelor la sistemul public de alimentare cu apă care să permită continuarea furnizării apei, există posibilitatea ca în anumite zone din municipiu turbiditatea apei să fie temporar ușor crescută. Acest fenomen dacă apare, apreciem că va dispărea în cursul după amiezii de astăzi, fără ca prin aceasta să fie afectată calitatea, respectiv potabilitatea apei. Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat populației”, a mai transmis compania.

CITEȘTE MAI MULTE INFORMAȚII AICI:

INUNDAȚIE în centrul Clujului din cauza unei avarii la o magistrală de apă. Traficul e îngreunat