Clujul va avea un alt aeroport în viitor, care va prelua complet sau doar în parte activitatea actualului. Este concluzia unei dezbateri privind transportul organizată cu ocazia strângerii de opinii și informații pentru Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ), la care au luat parte reprezentanți ai aparatului de specialitate din Consiliul Județean, reprezentanți ai Băncii Mondiale, ai Agenției de Dezvoltare Regională, ai Centrului Cultural Clujean, multe alte persoane din instituții de stat sau oameni simpli, dornici să se implice. 

Soluția mutării aeroportului a reieșit extrem de clar și s-au avansat chiar posibile amplasamente. La Luna, lângă aeroportul militar, la Mociu sau Jucu. Până la urmă, însă, ar urma să se realizeze studii care să ofere cea mai bună soluție. Proiectul ar trebui să vină la pachet cu un tren rapid, prin care noul aeroport să fie conectat cu municipiul Cluj-Napoca. Și asta a reieșit din dezbatere. Actualul aeroport ar urma, în viziunea celor prezenți la discuții, să fie utilizat doar pentru curse low cost sau să dispară complet. 

Dezvoltarea aeroportului, ajuns la 2,7 milioane de călători anual, este de mare ajutor orașului, din punct de vedere economic/turistic, dar creează disconfort locuitorilor ca zgomot și poluare, întrucât avioanele decolează și aterizează pe deasupra Mărăștiului și Someșeniului. 

Societatea civilă a criticat recent, încă o dată, faptul că avioanele trec pe deasupra Clujului și au cerut ca piloții să aterizeze dinspre est. Acest lucru nu se întâmplă însă din mai multe motive, unul fiind cel de rentabilitate al companiilor aeriene. În dezbaterea de miercuri a apărut și soluția de restricționare orară. Dacă stați în jumătatea de est a orașului, probabil că știți că la 6 dimineața decolează mai multe curse sau că există zboruri care aterizează după miezul nopții. Ceea ce s-a propus să se referă exact la cursele din timpul nopții. Mai exact la eliminarea lor. La dezbatere au lipsit chiar executivi din zona transporturilor.

Românii vor călători mai mult în viitor, iar aeroportul din Cluj este depășit deja și creează un deranj masiv locuitorilor orașului”, a spus unul dintre participanții la discuții.

Consiliul Județean urmează să includă tema mutării aeroportului în PATJ.

Nu doar despre aeroport s-a vorbit, ci și despre infrastructură de transport, despre trenuri și autobuze. S-a pus accent pe centura metropolitană, întrucât a participat chiar unul dintre realizatorii studiului de fezabilitate.

Planul de Amenajare a Teritoriului Județean va fi realizat de Consiliul Județean cu sprijinul Băncii Mondiale. Precedentul plan de amenajare a teritoriului funcționează din 1998, dar realitățile s-au schimbat semnificativ în ultimii 21 de ani. Consiliul Județean a semnat în luna mai contractul de asistență tehnică cu Banca Mondială. Documentul va integra toate planurile urbanistice generale ale localităților urbane și rurale.

Sursa: media9.ro