Consiliul Județean Cluj se va întruni într-o nouă ședință extraordinară, marți, 4 iunie 2019,  pentru a aproba lista finală a proiectelor câștigătoare din sfera cultelor și suma ce va fi alocată fiecărei entități deponente.

Anterior, la sfârșitul săptămânii trecute, forul administrativ județean a aprobat lista proiectelor ce vor fi susținute din fonduri nerambursabile, proiecte depuse de către organizații non-profit și de entități publice din sfera tineretului și activităților socio-educaționale, a sportului și culturii, precum și din sfera activităților ce vizează continuarea acțiunilor de marcare a Centenarului Marii Uniri.

Astfel, sfera tineretului și cea a culturii au constituit două domenii care au prezentat un interes deosebit pentru solicitanți, fiind înregistrate nu mai puțin de 142 de cereri pentru tineret, din care 102 au fost aprobate de către forul administrativ județean, respectiv 129 de cereri la cultură, din care tot atâtea urmează a fi susținute din fondurile alocate, fiecăruia dintre cele două domenii fiindu-i repartizată suma de 600.000 de lei.

În ceea ce privește sfera tineretului, din suma totală alocată acestui domeniu, 563.000 de lei vor fi acordați entităților câștigătoare, restul de 37.000 de lei constituind un fond de rezervă.

Totodată, pentru susținerea activităților și programelor sportive, Consiliul Județean Cluj a alocat în acest an suma de 1.700.000 de lei, din care 1.695.000 de lei vor fi utilizați pentru cele 85 de proiecte ce au întrunit toate criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament, dintr-un total de 89 depuse.

Restul sumei, în cuantum de 5.000 de lei reprezintă fond de rezervă pentru domeniul activităților și programelor sportive.

Din dorința de a continua marcarea în mod corespunzător a Centenarului Marii Uniri, forul administrativ județean a venit în sprijinul entităților care au elaborat inițiative în acest sens, alocând suma de 200.000 de lei. Astfel, un număr de 28 de structuri au depus solicitări ce au ca obiectiv marcarea acestui moment istoric deosebit, 27 urmând să fie susținute financiar de forul administrativ județean, valoarea totală a alocărilor fiind de 192.000 de lei, iar fondul de rezervă 8.000 de lei.

Lista tuturor entităților ale căror inițiative au îndeplinit condițiile cerute pentru acordarea de finanțare și suma aprobată a fi alocată fiecărei organizații în parte este disponibilă pe site-ul oficial al Consiliului Județean Cluj (www.cjcluj.ro), la secțiunea Hotărârile Consiliului Județean Cluj. Totodată, aceste structuri non-profit vor fi înștiințate atât în scris, cât și în format electronic, în legătură cu aprobarea finanțării programului propus, valoarea finanțării, precum și în ce privește alte aspecte legate de decontarea în condiții corespunzătoare a cheltuielilor proiectului.