Premierul Florin Cîțu spune că educația sexuală va fi introdusă în școală într-un curs de „educație pentru viață”, începând de anul viitor, și că părinții care nu sunt de acord își vor putea retrage copiii, la fel cum se întâmplă în cazul orelor de religie.

„Decizia e luată”, a spus premierul. Anunțul vine după ce Senatul a respins solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii și a votat-o în forma veche, în care participarea copiilor la ore de educație sexuală este condiționată de acordul scris al părintelui.

„Am vorbit cu ministrul Cîmpeanu după acest vot și am luat decizia – și o vom implementa, curricula ține de Ministerul Educației prin legea educației – va introduce de anul viitor o clasă care se va numi Educație pentru viață. Va fi introdusă obligatoriu, dar părinții care doresc să își retragă copiii din acea clasă vor putea să o facă. Ca ora de religie va funcționa. Ministrul Educației cred că o va anunța zilele următoare, deczia este luată”, a spus Cîțu, citat de Digi24.

Disciplina care va deveni obligatorie – „Educație pentru viață”, va cuprinde pe lângă educație sexuală și educație civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.

Modulele care vor fi obligatorii
– Educaţie civică;
– Educaţie sanitară;
– Educaţie sexuală;
– Educaţie pentru alimentaţie sănătoasă;
– Educaţie pentru prim-ajutor;
– Educaţie juridică;
– Educaţie financiară;
– Educaţie rutieră;
– Educaţie civică.

Ministrul Cîmpeanu a arătat că în cazul în care părinţii vor opta expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, nota finală se va calcula în baza rezultatelor obţinute la celelalte module.

Patriarhia Română: Motivele invocate pentru introducerea educației sexuale în școli sunt false

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, susține că „educația sexuală” a devenit obiectul unor mari presiuni pentru introducerea ei într-o programă școlară.

Reprezentantul Patriarhiei susține prin intermediul unui comunicat de presă că Biserica este favorabilă oricărui tip de educație cu adevărat utilă și autentic formatoare pentru copii și tineri.

„Există deja în școlile din Romania materii (în afară de Biologie) al căror conținut este perfect adecvat predării noțiunilor necesare elevilor pe teme legate de sexualitate (Consiliere și dezvoltare personală, Educație pentru sănătate; Pregătiţi pentru viaţă. Educaţie pentru viaţă şi comunitate; Adolescenţă şi autocunoaştere; Mai întâi caracterul.) Patriarhia Română, dar și celelalte Biserici din România, pledează ferm pentru disocierea programelor școlare de orice tip de ideologie, precum „ideologia de gen” sau de „recomandările” ideologizant-alienante cuprinse în Documentul Biroului Regional OMS pentru Europa și BZgA, intitulat „Standarde pentru educația sexuală in Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, potrivit digifm.ro.

Cei de la Patriarhie susțin că și motivele invocate pentru introducerea educației sexuale în școli sunt false.

„Ideologizarea informațiilor transmise elevilor in cadrul școlar, care trebuie sa rămână unul curat și neutru ideologic, inclusiv pe teme legate de sexualitate, este în totală contradicție cu scopul real și ultim al educației: formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții ca expresie a echilibrului și normalității. Dincolo de sofismul, adică de minciuna ambalată „credibil”, prin care se transmite obsesiv-compulsiv ideea că „avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, cea mai tânără bunică din lume” DIN CAUZA absenței din programa școlară a unei materii obligatorii numite „educație sexuală”, dincolo de această asiduă încercare de manipulare se află, în realitate, adevăratele cauze ale acestor triste, prin nefirescul lor, statistici: disoluția familiei și abandonul școlar”, a mai spus Vasile Bănescu.

Reprezentantul Patriarhiei mai susține că cei care promovează ideea nu sunt interesați de rezolvarea problemelor reale din societate.

„Niciunul dintre vehemenții apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede, inclusiv prin propagarea în școli a aberantei, toxicei „ideologii de gen”, nu pare interesat de remedierea acestor cauze reale ale începutului precoce al unei vieți sexuale dezordonate cu consecințe dramatice pentru copii și adolescenți, ci doar de introducerea cu orice preț în școli, chiar fără acordul părinților (locuiți de „himere medievale”), a unei materii dovedit ideologiza(n)te, deci deformatoare de firesc și de realitate”, a precizat reprezentantul Patriarhiei.