Emil Boc a vorbit într-o intervenție la radio despre valul mare de cazuri de COVID-19 care se înregistrează în Cluj-Napoca în ultimele săptămâni. Primarul „dă vina” pe numărul mare de cazuri de teste efectuate pentru apariția unui număr atât de mare de bolnavi în ultimele săptămâni.

„Situația la Cluj nu e mai gravă decât în altă parte a țării. Faptul că avem acest procent ridicat de îmbolnăviri, în bună parte se datorează gradului ridicate de testare. Noi avem o medie de 2500-3000 de teste pe zi, în timp ce alte județe au 300-400 de testări. E bine că se testează, deoarece prin testare izolăm, vindecăm și împiedicăm răspândirea virusului”, a declarat Emil Boc.

CITEȘTE ȘI:

RECORD NEGATIV! România se apropie de 10.000 de cazuri de COVID-19 pe zi! Peste 500 la Cluj!

În opinia lui Emil Boc, spitalele din Cluj-Napoca sunt cele mai bune din țară, iar 98% dintre pacienții infectați cu COVID-19 care au fost internați la Spitalul de Boli Infecțioase s-au vindecat.

„La Cluj avem cele mai bune spitale din România. Nu spun asta pentru că sunt primar, dar acest lucru l-a spus și ministrul când a fost la Cluj. Spitalul de Boli Infecțioase are cea mai mare rată de vindecare din țară la cazurile de COVID-19 cu 98% din pacienți vindecați. Sunt optimist că am reușit să vindecăm o mare parte dintre bolnavi, deși mă doare fiecare deces trebuie să vedem și partea plină a paharului”, a declarat Boc.