Noul ministru al Sănătăţii, fosta studentă UMF Cluj Ioana Mihăilă, a declarat joi că situația secțiilor ATI, care în ultima perioadă a devenit tot mai gravă în România, este „un pic mai bine decât era înainte”. Aceasta a vorbit și despre lipsa pregătirii medicilor și asistentelor care îngrijesc bolnavii de la terapie intensivă.

Noul ministru al Sănătăţii, fosta studentă UMF Cluj Ioana Mihăilă, a declarat joi, cu privire la situaţia de la ATI, că momentan, lucrurile s-au mai remediat, însă principala problemă nu este legată doar de numărul de paturi, ci şi de echipele de medici şi asistente medicale „pregătite să trateze corespunzător pacienţii din secţiile de terapie intensivă”.

 

 

„Aşa cum a discutat şi ministrul anterior, problema nu este legată doar de numărul de paturi, ci de echipele de medici şi asistente medicale pregătite să trateze corespunzător pacienţii din secţiile de terapie intensivă. Tot astăzi, împreună cu doamna director de la asistenţă medicală, vom reevalua care este situaţia în Bucureşti, pentru că înţeleg că acolo este cea mai mare problemă şi vom vedea dacă putem cumva să redimensionăm şi să regândim secţiile de terapie intensivă”, a spus Ioana Mihăilă, joi, la sediul Ministerului Sănătăţii.

„Moşteniri” din mandatul anterior

Aceasta a afirmat că pregătirea unui medic durează 11 ani, iar problemele legate de pregătirea personalului vor putea fi rezolvate doar pe termen mediu şi lung.

 

„Durează 11 ani să pregătim un medic cu anii de facultate şi cu cei 5 ani de rezidenţiat, în medie. Este evident că nu avem cum să rezolvăm lucrurile nici de pe o lună pe alta şi nici chiar de pe un an pe altul. Voi încuraja universităţile şi vom avea o întâlnire cu universităţile săptămâna viitoare, dar problemele cu pregătirea personalului vor putea fi rezolvate doar pe termen mediu şi lung. (…) Pentru asta, colegii mei au făcut toate eforturile să crească numărul de paturi, să facă locuri la terapiile intensive care erau non-COVID, au modificat deja structurile spitalelor COVID şi non-COVID şi lucrurile sunt un pic mai bine decât erau înainte”, a susţinut ministrul.

Mihăilă a spus că joi se va întâlni cu secretarul general al ministerului pentru a prelua documentele de la ministrul anterior, apoi va avea întâlniri cu cei doi secretari de stat pentru a prelua din activităţile acestora, evaluarea a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, iar în a doua parte a zilei va avea o discuţie tehnică cu reprezentanţii Comisiei Europene despre Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, discuţie pe care a „moştenit-o din mandatul anterior”.

Întrebată dacă a avut o discuţie cu premierul Florin Cîţu, ministrul a răspuns: „Doar una scurtă la Cotroceni, ieri”.

Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de ministru al Sănătății, miercuri, 21 aprilie, atunci când Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru intraraea sa în funcție, în urma propunerii venite din partea USR PLUS.