Poliţiştii maghiari împreună cu poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale Cluj au reuşit identificarea şi recuperarea unei cărţi din anul 1787, sustrasă din incinta Bibliotecii Academiei Române – Filiala Cluj. 

În fapt,  la data de 1 octombrie 2019, poliţiştii de investigații  criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj s-au sesizat din oficiu cu privire la furtul unei cărţi care datează din anul 1787, intitulată  „Hunnias, vagy Magyar Hunyadi, az az Ama` hires Magyar Vezel Hunzadi Janos, eletenek egygy resze, mellyet a` Virgilius` Eneisse` formajaba ontve, negy soru Magyar Strofakkal” a autorului Horvath Adam. 

Poliţiştii clujeni au identificat bunul cultural pe un site de licitaţii on-line maghiar, iar în urma probatoriului administrat a fost emis un ordin european de anchetă, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, prin intermediul cooperării internaţionale, organele judiciare din cadrul Poliţiei Budapesta au reuşit indisponibilizarea cărţii, care se afla la o casă de licitaţii din Budapesta.

În cursul lunii iunie a.c., Inspectoratul de Poliţie al Budapestei a ridicat sechestrul asupra bunului cultural, astfel că, în luna august, Biblioteca Academiei Române a emis o împuternicire a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în vederea ridicării cărţii de la autorităţile judiciare maghiare. 

În perioada 10-12 august a fost constituită o delegaţie externă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, cu scopul desfăşurării unor activităţi de audiere, precum şi a ridicării bunului cultural.

 

Delegația a fost primită la Ambasada României din Budapesta, într-un cadru oficial, în prezenţa ambasadorului României din Budapesta, a şefei Institutului Cultural Român şi a ataşatului de afaceri interne.

La data de 17 august a.c., cartea a fost predată reprezentanţilor Bibliotecii Academiei Române.

Se desfăşoară în continuare activităţi investigativ-operative de către poliţişti, în vederea identificării autorilor.