Ceremonialul militar – religios organizat cu ocazia comemorării Marelui Voievod Mihai Viteazul va avea loc miercuri, 19 august 2020. Evenimentul se va desfăşura cu începere de la ora 9.00, la monumentul domnitorului situat lângă Mănăstirea Mihai Vodă din Turda și va cuprinde următoarele momente:

                                                                                          

                     Ora 09.00   –   Primirea Preasfințitului Benedict Bistrițeanul

                                          –   Sfânta Liturghie Arhierească

                                          –   Moment comemorativ: Parastas

                                          –   Alocuţiuni

                                          –   Depunerea oficială de coroane

                                        

Pentru persoanele care doresc să participe la acest eveniment, Primăria Municipiului Turda asigură deplasarea, cu patru autobuze, după următorul program:

Ora 8.30 – plecare  2 autobuze TUP din staţia de lângă  Biserica Ortodoxă “Învierea Domnului” (Micro III);

Ora 8.30 – plecare 2 autobuze TUP din staţia de lângă Primăria Municipiului Turda;

Ora 13.00 – întoarcerea de la Mănăstrirea Mihai Vodă pe acelaşi traseu.

Desfăşurarea activităţilor dedicate comemorarii Marelui Voievod Mihai Viteazul se va face cu respectarea strictă a regulilor de distanţare fizică şi socială, prevăzute de reglementările în vigoare la nivel naţional privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.