Gabriela Rîpan, tânăra de 20 de ani care a decedat la începutul săptămânii trecute, în urma unui accident rutier grav, petrecut la Cluj a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane.

Tânăra, originară din Suceava, era studentă la Cluj, iar în momentul petrecerii accidentului, la volanul autoturismului se afla prietenul acesteia, un tânăr de 19 ani, din Florești.

Corpul neînsuflețit al tinerei a fost depus la capela mortuară de la Biserica "Sfânta Vineri” din municipiul Suceava, iar slujba de înmormântare a fost oficiată de 10 preoţi. A fost înmormântată într-un sicriu alb.

Gabriela Rîpan a fost înmormântată sâmbătă, 26 ianuarie, în cimitirul Parohiei “Sf. Vineri”, potrivit obiectivdesuceava.ro.

FOTO: ObiectivdeSuceava.ro