Formația clujeană MCJ, care în luna septembrie a lansat o melodie, din inimă, pentru Mănăștur, a revenit.

De data aceasta au lansat o melodie-pamflet ale cărei versuri vorbesc despre corupția politicienilor din România și care au în prim plan Partidul Social Democrat, dar și pe fostul președinte al PSD, Liviu Dranea, care acum este la închisoare.

„Melodia trebuia să apară cu mai mulți ani în urmă, ca urmare a dezamăgărilor aduse de cei ce ne-au condus după revoluție. Apoi, în ultimii 3 ani, această dezamăgire s-a accentuat, transformându-se în frustrare. O frustrare, pot spune, similiară cuc ea a românilor care au ieșit în stradă în 10 august. Politicienii noștri nici măcar nu se mai ascundeau, nici măcar nu mai apelau la diplomație. Era totul pe față, cum a fost în cazul masacrării legilor justiției, doar ca să scape de închisoare. Era un fel de democrație în care poporul nu mai era suveran. Din păcate, aseară, acest popor a decis. Ignoranța unora va face ca în următorii ani, România să se scalde din nou în ape incerte”, a spus Shubba, unul dintre membrii formației, pentru BZC.

Melodia a fost lansată duminică, cu ocazia alegerilor parlamentare, dar, din păcate, spun membrii formației, prietenii lor se tem să le promoveze munca.

„Piesa nici nu ne-a fost distribuită de prieteni, din diferite motive. Mătușa unuia e membră PSD, șeful altuia e PSD-ist. Sincer, parcă trăim în comunism. Nu înțeleg de ce le este frică. Încă trăim cu frică?”, a adăugat Shubba. 

Formația clujeană MCJ Cartel, formată din Shubba și Mops a fost înființată în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, iar în 1998 au scos primul lor album, însă nu a fost promovat de către nimeni.

Apoi, un an mai târziu, au reușit să lanseze patru piese la o calitate mai bună, au început să fie invitați la emisiuni, li s-a propus să lucreze la un film.

După douăzeci de ani, membrii formației au decis să revină, în anul Centenarului, așa că au lansat piesa „Mănăștur 2018”. Versurile au fost scrise de Shubba și a fost nevoie de patru zile ca să poată fi realizat videoclipul.

 

coral