Societatea de construcţii Diferit Cluj-Napoca a câştigat un contract de 141 de milioane de lei pentru modernizarea unui drum de 53 km în Transilvania.

Acesta este DJ 104A – Perşani – Victoria, în legătură cu DJ 105C Victoria – Ucea de Sus şi DJ 105P – Ucea de Sus, cunoscut sub denumirea de "drumul de sub munte”, din județul Brașov, conform Produs în Ardeal.

Vor fi modernizate şi amenajate trotuare, staţii de transport public şi refugii pentru pasageri, se vor realiza lucrări pentru scurgerea apelor pluviale, vor fi construite podeţe transversale, podeţe la drumurile laterale şi podeţe de acces, vor fi reabilitate opt poduri şi vor fi construite şapte poduri noi.

Investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 – axa prioritară 6: îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională.

”După şase luni de la publicarea caietului de sarcini în sistemul electronic de achiziţii publice, obiectivul investiţional are în sfârşit constructor, respectiv firma clujeană Diferit. Valoarea contractului este de 141.594.653 lei (inclusiv taxa pe valoarea adăugată), iar perioada de implementare, de 33 de luni”, a declarat Adrian – Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Drumul ”de sub munte” reprezintă de fapt patru drumuri județene, care fac legătura între 13 localități, arteră care poate deveni o alternativă pentru aglomeratul drum național. 

Diferit a avut în 2018 o afaceri de 119 milioane de lei, un profit net de 3,7 milioane şi 98 angajaţi, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. Societatea este deţinută de Nicolae Petri, fost inginer al Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP), şi de soţia sa, Daniela Denisa.

Sursa: ziuadecj.realitatea.net